Dănuț Lupu i-a lăudat la scenă deschisă pe tricolori după victoria răsunătoare de la debutul la EURO 2024, scor 3-0 în fața Ucrainei. Fostul mare jucător român spune că într-un procent covârșitor este meritul lui Edi Iordănescu pentru jocul prestat de naționala noastră în partida de la Munchen.
Lupu spune că România n-are nimic de pierdut în meciul cu Belgia, de sâmbătă, iar toată presiunea va fi pe umerii adversarului.
Fostul internațional are încredere că naționala noastră poate să câștige grupa dacă va aborda partidele cu calm și răbdare:
“90% e meritul lui Edi și pentru acest rezultat (n.r. – victoria cu Ucraina). Este o generație a sufletelor mari, care a alergat foarte mult. Sunt foarte uniți. Este meritul lui Edi că a creat un grup extraordinar. N-avem jucători de valoare, dar avem un grup extraordinar. E greu să ai 30% posesia mingii și să câștigi cu 3-0. Am întâlnit și o echipă cu jucători foarte valoroși, dar care au jucat doar pentru ei, nu pentru echipă.
O să vedeți că și sâmbătă vom scoate cel puțin un rezultat de egalitate. Belgia are o singură variantă, să câștige meciul cu noi. Au mari probleme în apărare. Noi am primit doar 5 goluri în 2 ani. Va fi foarte greu pentru ei și foarte ușor pentru noi dacă vom ști să abordăm partida cu calm și răbdare. Mi-e greu să cred că nu ve vom califica. Nu avem nimic de pierdut, doar belgienii au de pierdut. O să vedeți că avem șanse să terminăm și pe primul loc în această grupă.”, a spus Dănuț Lupu, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: