Fostul fotbalist Tiberiu Ghioane, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 22 iulie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre anii de glorie de la Dinamo Kiev, dar și despre preluarea echipei SR Brașov.
Tiberiu Ghioane este unul din numele importante ale fotbalului românesc din anii 2000, însă părerea unanimă e că ascensiunea acestuia a fost blocată de problemele medicale întâmpinate în perioada în care juca pentru Dinamo Kiev, în 2005, când a suferit un accident cerebral. Deşi i s-a recomandat să se retragă, Ghioane a revenit atunci pe teren şi a jucat din nou şi sub tricolor, dar s-a retras la doar 30 de ani, în 2011.
Tiberiu Ghioane a preluat frâiele SR Brașov.
N.r.: Se poate o promovare la Brașov, în condițiile în care, în ultimii ani, Brașovul era singurul județ din România care nu avea nicio echipa în primele 3 ligi?
Tibieriu Ghioane: „Da, se poate oriunde! Pentru noi cel mai bun exemplu este Sepsi, care la un moment dat erau în liga a 2-a cu FC Brașov, când a fost situația cu Chipciu. Au luat banii de pe Chipciu, și din păcate n-au rezolvat nimic, iar Sepsi a promovat. Se poate și în zona asta, se poate oriunde!”
Intervenția integrală poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.