Canotorii tricolori au debutat vineri dimineață la Tokyo, în complexul Sea Forest Waterway, iar echipajele de dublu vâsle masculin şi feminin s-au calificat în semifinale.
Echipajul feminin format din Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş au obținut cel mai bun timp din cele 3 serii de calificare.
Cele două, favorite pentru o medalie olimpică, au obținut timpul de 6:49.79, câștigând seria în fața Canadei cu un avans de aproape 8 secunde.
Ioan Prundeanu şi Marian Florian Enache au luat startul în sesiunea de dimineaţă, și au trecut linia de sosire pe locul 3, ultimul care asigura calificarea, cu timpul de 6:13.62, la 5.24 secunde după echipajul câştigător al Ţărilor de Jos. Pe locul doi s-a situat barca Marii Britanii.
Semifinalele vor avea loc luni, 26 iulie.