CFR Cluj a fost eliminată de Lazio din Conference League, cu 1-0 la general, iar după meciul retur de la Cluj-Napoca, încheiat 0-0, Maurizio Sarri s-a plâns de starea gazonului din Gruia, spunând că nu s-a jucat fotbal, ci un sport asemănător.
Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a ținut să-i răspundă tehnicianului italian. “Bursucul” a declarat că nu înțelege de ce Sarri s-a plâns, întrucât gazonul de la Roma s-a prezentat în condiții asemănătoare.
„N-am înțeles de ce s-a plâns, sincer. Chiar n-am înțeles. E problema lui, n-aș vrea să zic… dacă el așa a văzut. La Roma era cam la fel gazonul. Nu țin minte să fi fost mai bun ca la Cluj.
A fost o chestie de-ale lor, n-aș vrea să o comentez. Ce scuză să fie? Și-au văzut interesul, s-au calificat. Am înțeles că era mulțumit de atitudinea jucătorilor. Pe asta cu gazonul chiar nu am înțeles-o. Chiar a arătat foarte bine.
La Ploiești nu știu cum va fi, chiar acum mă uitam la meciul Petrolul – Chindia, când au jucat pe nămol. Ce putem face? Dacă ne plângem, degeaba ne plângem. Trebuie să jucăm”, a declarat Dan Petrescu.