Arhiva SPTFM.ro

Decizie surprinzătoare a francezilor: semifinala cu România, din Fed Cup, se joacă pe zgură!

Federația Franceză de Tenis a anunțat, luni, suprafața pe care se va juca duelul din Fed Cup dintre Franța și România, care va avea loc la Rouen, capitala regiunii Normandia, în weekend-ul 20-21 aprilie. Astfel, francezii au ales ca disputa din semifinalele competiției să se joace pe zgură, în Sala Kindarena din...

Am ajuns cu două românce în optimi la Roland Garros! Povestea s-a încheiat pentru Mihaela Buzărnescu, dar Simona Halep luptă în continuare pentru câștigarea turneului de Grand Slam din capitala Franței!

UPDATE / Simona Halep își respectă blazonul și se califică în sferturile de finală ale competiției din Franța, după 6-2, 6-1 cu Elise Mertens în optimi (DETALII AICI). UPDATE / Drumul Mihaelei Buzărnescu la Roland Garros s-a oprit în optimile de finală. Românca în vârstă de 30 de ani a fost învinsă...

Simona Halep, după primul hop trecut la Roland Garros: „Să uităm primul set! Am avut puține emoții la început, apoi am încercat să-mi impun jocul și să revin”

Simona Halep s-a calificat în turul secund la Roland Garros după victoria în trei seturi obținută în fața americancei Alison Riske, scor 2-6, 6-1, 6-1. Numărul 1 mondial a depășit momentul din primul set, le-a câștigat categoric pe următoarele două și a obținut o calificare concludentă. La finalul meciului...

Simona Halep s-a calificat în turul secund al turneului de la Roland Garros!

UPDATE / Simona Halep câștigă meciul cu scorul de 2-6, 6-1, 6-1 și se califică în turul secund al turneului de la Roland Garros, după o ora și 27 de minute de joc. UPDATE / Simona Halep s-a răzbunat și a condus cu 5-0 în setul secund, iar la final a câștigat cu 6-1. Urmează setul decisiv. UPDATE / După...

Ana Bogdan se califică în turul doi la Roland Garros, unde o așteaptă un nume „greu”!

Ana Bogdan, numărul 66 WTA, a învins-o pe cehoaica Markete Vondrousova, locul 94 WTA, scor 6-3, 1-6, 6-4, după aproape două ore de joc și s-a calificat în turul secund de la Roland Garros. Sportiva noastră pornea din postură de outsider în duelul cu noua senzație a tenisului din Cehia, în vârstă de numai 18 ani....

Irina Begu se califică după un meci maraton în turul secund la Roland Garros!

Irina Begu, locul 40 WTA, a învins-o după un meci epuizant pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova, locul 77 WTA, scor, 6-4, 5-7, 9-7, în 3 ore și 19 minute! Românca de 27 de ani s-a calificat astfel în turul secund al turneului de la Roland Garros, acolo unde o va întâlni pe chinezoaica Shuai Zhang (29 de ani, 27...

Asaltul româncelor la Roland Garros! Simona Halep continuă cursa pentru câștigarea primului Grand Slam. Mihaela Buzărnescu, calificare senzațională în optimi!

UPDATE / Mihaela Buzărnescu a obținut o victorie senzațională contra Elinei Svitolina, scor 6-3, 7-5, și a obținut calificarea în optimile de finală (DETALII AICI). UPDATE / Irina Begu întregește trio-ul româncelor prezente în turul al treilea în urma succesului în două seturi, 6-3, 6-4, în fața...

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur la Madrid Open. Culoar greu pentru liderul WTA spre finală

Dublă campioană la Madrid Open în 2016 și 2017, Simona Halep, numărul 1 WTA, și-a aflat adversarele de pe tabloul celui mai important turneu de zgură, după Roland Garros. Rusoaica de 29 de ani Ekaterina Makarova, numărul 32 WTA, este jucătoarea împotriva căreia Simona își va începe parcursul la turneul de...

Coco Vandeweghe surprinde după calificarea în semifinale la Stuttgart: „Nici nu ştiam că am câştigat primul set!”

Coco Vandeweghe îşi continuă parcursul impecabil în turneul de la Stuttgart. Americanca s-a calificat în semifinale, după o victorie categorică în faţa liderului mondial, Simona Halep, scor 6-4, 6-1, şi a surprins când a fost întrebată cum a reuşit să se impună atât de clar. „Nu am idee. Nici nu ştiam că...

Simona Halep, în echipa de Fed Cup a României pentru meciul cu Elveția! ”Este un avantaj pentru noi că jucăm pe zgură și ne dorim mult ca sala de la Cluj-Napoca să fie plină!”

Federația Română de Tenis a anunțat componența echipei de Fed Cup a României pentru partida cu Elveția, din play-off-ul Grupei Mondiale. Simona Halep nu va lipsi de pe zgura de la Cluj-Napoca în meciul de pe 21 și 22 aprilie. Simona Halep (26 de ani, numărul 1 WTA), Sorana Cîrstea (28 de ani, locul 34 WTA), Irina...

Simona Halep, primul antrenament pe zgură: ”E locul meu favorit!”

Simona Halep a început pregătirile pentru sezonul de zgură. Liderul WTA a postat astăzi pe Instagram o fotografie de la "Stejarii Country Club", locul ei favorit de antrenament din România, după cum afirmă în descrierea fotografiei. Constănțeanca de 26 de ani a petrecut câteva zile în oraşul natal, acolo unde...

EXCLUSIV / Sever Dron: ”Pe zgura avem mai multe sanse cu Germania. E o alegere inteleapta.”

Romania va intalni pe Germania, in Sala Polivalenta de la Cluj, pe 16-17 aprilie, in barajul de mentinere in Grupa Mondiala a Fed Cup. Sever Dron a spus, la Sport Total FM, in emisiunea ”Executii in direct”, ca decizia ca aceasta intalnire sa se dispute pe zgura este una buna si ne mai da un avantaj in fata nemtoaicelor, pe...

S-au pus in vanzare biletele pentru partida Romania – Germania, din play-off-ul Grupei Mondiale a FED Cup

Biletele sunt disponibile, incepand de astazi, 24 februarie 2016, ora 13:00, pe site-ul www.eventim.ro si in reteaua Eventim, informeaza siteul oficial al FRT. (mai...

Oficial / George Cosac a anuntat ca Romania va juca impotriva Germaniei tot la Cluj, insa pe zgura

Intalnirea dintre Romania si Germania, din play-off-ul pentru mentinerea in Grupa Mondiala a Fed Cup se va disputa tot in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, acolo unde a avut loc si duelul cu Cehia, de la finalul saptamanii trecute. De data aceasta, meciurile se vor desfasura pe zgura si nu pe suprafata rapida. (mai...

UPDATE / Simona Halep o va intalni pe Caroline Wozniacki in semifinalele turneului de la Stuttgart

UPDATE / Simona Halep si-a aflat adversara din penutlimul act al turneului de la Stuttgart. Romanca o va intalni pe Caroline Wozniaki, daneza care a trecut in sferturi de Carla Suarez Navarro. Wozniacki s-a imus neasteptat de usor in fata ibericei, in doua seturi, 6-0, 6-3, dupa o ora si 8 minute de joc. (mai...
Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26