Planul AFAN pentru ca plata jucătorilor să fie făcută la timp. Emilian Hulubei: “E un punct de plecare, pot fi implementate reguli și mai dure”

Emilian Hulubei, președintele AFAN, spune că situațiile precum cele de anul acesta, în care jucătorii de la Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni nu au fost plătiți luni de zile, ar putea fi evitate.

AFAN și LPF doresc să pună în funcțiune un sistem de control financiar, din 3 în 3 luni, în care o comisie mixtă să verifice situația salariilor. Singurul impediment? Acordul cluburilor din Liga 1.

“Având în vedere că am fost invitați să discutăm în cadrul Adunării Generale ce s-a discutat deja cu cei de la LPF, să prezentăm și celor de la cluburi, e un pas înainte. Nu știu dacă a mai participat vreun președinte AFAN la vreo AG a LPF. Că participăm la AG a FRF, o facem pentru că suntem membri în Comitetul Executiv, iar CEx face parte din prezidiu. Dar la Ligă nu am mai participat până acum și sperăm că va fi o participare care se va încununa cu succes. Adică sistemul pe care-l propunem cu Liga să fie agreat și aprobat cu cluburile din Liga 1.

Practic este o monitorizare la 3 luni de zile a cluburilor din Liga 1, monitorizare pe partea de salarii ale jucătorilor și staff-ului tehnic. Nu ne ducem mai departe pentru că nu este de competența noastră. Se va forma o comisie mixtă AFAN-LPF care va monitoriza din 3 în 3 luni situația financiară, doar salariile să fie plătite către jucători și staff. Mai departe nu avem treabă cu arbitrajele, cu cazările, cu marketing și așa mai departe.

Pe noi ne interesează doar ca salariile să fie plătite la timp, iar în cazul în care descoperim că o echipă are probleme, LPF să poată să intervină în timp util. Să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la Gaz Metan Mediaș sau la Clinceni. Este un început, o luăm ușor, ne interesează să avem o situație reală a datoriilor cluburilor din Liga 1. De aici să fie un punct de plecare și mai departe să fie implementate alte reguli mai dure”, a declarat Emilian Hulubei, la Sport Total FM.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -