Arhiva SPTFM.ro

Mihai Stoichiță: „Vrem ca fotbalul feminin să concureze ca popularitate cu handbalul!”

Prezent la Cluj la Gala Fotbalului Feminin și la turneul "Fotbal și Feminitate", competiție adresată junioarelor, acolo unde a înmânat premiile pentru campioane și pentru cele mai bune jucătoare ale anului 2018, președintele Comisiei Tehnice a FRF a dezvăluit strategia pe termen mediu și lung pentru sectorul...

Mihai Stoichiță: „Vrem să ne calificăm la Jocurile Olimpice de la Tokyo!”

Federalii nu se sperie de Franța, Anglia și Croația, echipele cu care naționala U21 a României va juca la turneul final. În fața a zeci de campioni mondiali și olimpici, Stoichiță a prezentat la Izvorani obiectivul FRF pentru Tokyo 2020. Anglia, Franța și Croația. Aceștia sunt adversarii pe care fotbaliștii...

Mihai Stoichiță, confuz în privința situației lui Postolachi: „Nu știu… Trebuie reglate niște treburi”. Moldovenii nu renunță la jucătorul lui PSG!

Tânărul jucător legitimat la Paris Saint-Germain Virgiliu Postolachi, 18 ani, a primit recent cetățenia română, însă nu poate fi încă folosit la loturile naționalei României, susține Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF. „Cu Postolachi suntem la mâna legii. Sigur, acum e român, dar din...

Mirel Rădoi va fi noul selecționer al echipei naționale de tineret!

Naționala de tineret a României U21 nu are selecționer de la începutul lunii iunie, după ce Daniel Isăilă a decis să plece la echipa Al-Hazm din Arabia Saudită . Totuși, în aproximativ două săptămâni, Mirel Rădoi ar urma să preia postul rămas vacant după despărțirea de Isăilă. Fostul antrenor al FCSB a...

Dică, Țicleanu și Ogăraru, printre cei 27 de absolvenți ai cursurilor licenţei PRO. „Filosoful” Stoichiţă a oferit maxima zilei: „Fericirea nu prea există în fotbal, am văzut-o în aceste zile la Deschamps (…)”

27 de antrenori au absolvit cursurile licenţei UEFA PRO, fiind felicitați, marți, la Casa Fotbalului de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă. Printre absolvenţi se numără Nicolae Dică, antrenorul FCSB-ului, alături de foşti internaţionali ca Aurel Ţicleanu,...

Serbia a învins, dar nu l-a convins pe Stoichiță: „Nu are aura de mare echipă pe care vor să o dea unii! Nu cred că ne sunt superiori”

Reprezentativa Serbiei a debutat cu dreptul în Grupa E a Cupei Mondiale, 1-0 cu Costa Rica, dar evoluția elevilor lui Mladen Krstajic nu l-a impresionat pe Mihai Stoichiță. Șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF a spus că tricolorii nu au motive să fie îngrijorați în perspectiva meciului din septembrie dintre România...

Ofertă de ultimă oră pentru Adrian Mutu! „Briliantul” poate reveni pe banca tehnică

Adrian Mutu nu duce lipsă de oferte, după ce joi a fost anunțat că a fost demis din funcția de antrenor de la FC Voluntari. „Briliantul", aflat în vacanță în Italia, ar fi fost deja contactat de Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, în vederea preluării postului de selecționer al...

Costel Gâlcă l-a contrat pe Stoichiță: „Vorba asta cu «i-am ciuruit» e una demnă de oameni mici. Nu mai vorbiţi de clanuri!”

Fostul internațional Costel Gâlcă a reacţionat după ce Răzvan Burleanu l-a învins pe Ionuţ Lupescu la alegerile FRF. Antrenorul care a reușit „tripla” cu FCSB în 2015 a avut un dialog aprins cu Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, după ce acesta a declarat că fotbaliştii din...

Mirel Rădoi a acceptat oferta FRF! Ce post va ocupa în cadrul forului condus de Răzvan Burleanu

Mirel Rădoi, fostul antrenor și jucător emblematic al FCSB, a acceptat oferta venită din partea Federaţiei Române de Fotbal şi va deveni directorul sportiv al naţionalei României Under 21. Înainte de a lua această decizie, Mirel Rădoi s-a consultat cu Mihai Stoichiţă, care în prezent ocupă funcţia de...

Mihai Stoichita a prefatat meciul dintre FCSB si CFR Cluj: „E un duel al bancilor acum”

FCSB si CFR Cluj se vor duela sambata, pe Arena Nationala, in cadrul etapei cu numarul 24 a Ligii I. Partida se va juca de la ora 20:45 si va fi transmisa in format LIVE TEXT pe www.SPTFM.ro. Aceasta partida ar putea decide campioana sezonului regulat, avand in vedere diferenta de doua puncte ce le desparte pe cele doua...

EXCLUSIV / Mihai Stoichita, despre infrangerea FCSB-ului din Europa League: „Oboseala nu mi se pare un argument”. De ce considera ca anul 2018 va fi unul foarte important

Mihai Stoichita a vorbit in exclusivitate la Sport Total FM, despre meciul din grupele Europa League pierdut de catre FCSB, scor 1-2 pe Arena Nationala, contra elvetienilor de la Lugano. Directorul tehnic al Federatiei Romane de Fotbal considera ca oboseala nu este un bun argument pentru ratarea primului loc al grupei. De...

Mihai Stoichita surprinde: „Este posibil ca Steaua si FCSB sa se uneasca!”

Mihai Stoichita, presedintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a inaintat cea mai neasteptata solutie posibila pentru rezolvarea conflictului dintre Gigi Becali si Clubul Sprtiv al Armatei. "Lippi" crede intr-o varianta de impacare printr-o fuziune! (mai...

Mircea Sandu, despre Stoichita si Comisia Tehnica a FRF: „Mi-e prieten vechi, dar e pervers! Selectionerul ar fi trebuit sa fie ales de alti fosti antrenori (…)”

Mircea Sandu, fostul presedinte al FRF, ridiculizeaza un inalt oficial al actualei administratii de la Casa Fotbalului. "Nasul" sustine ca Mihai Stoichita, seful Comisiei Tehnice a Federatiei, a fost pus sa iasa in fata in momentul demiterii lui Christoph Daum si sustine despre acesta ca este "pervers", desi il considera un...

Stoichita, dupa infrangerea cu Olanda: „Am vorbit cu selectionerul si are mana libera sa faca ce vrea, dar la toamna trebuie sa-mi dea rezultate, altfel avem o problema!”

Federatia Romana de Fotbal, prin presedintele Comisiei Tehnice, Mihai Stoichita, i-a transmis asteptarile pe care le are de la Cosmin Contra, selectionerul fiind obligat sa califice nationala la Euro 2020. (mai...

Mircea Sandu: „Numirea lui Contra si-o asuma «Cocosila». … de atunci era un pic cam pervers!”

Prezent in emisiunea "Stop pe piept", de la National FM, Mircea Sandu, fostul presedinte al FRF, a acuzat actuala conducere a Federatiei Romane de Fotbal. (mai...
Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26