Frații Herea și-au înființat academie după plecarea de la Metaloglobus: “Plecarea a fost un prilej bun să începem treaba”

Foștii jucători de la Metaloglobus, Claudiu și Ovidiu Herea, au fost prezenți în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 25 octombrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre plecarea de la Metaloglobus și înființarea academiei de fotbal din sectorul 4.

,,Facem tot fotbal, dar este cu totul și cu totul diferit față de ceea ce am făcut până acum. Claudiu o să mai joace, pentru că este tânăr, dar nu exclud nici eu să nu mai apar pe teren. Noi încă ne mai antrenăm, ne menținem, vom vedea ce va fi în iarnă. Dacă va fi ceva care pe mine să mă atragă, mă voi duce să mai joc, dar dacă nu mă voi axa pe ce am început acum. Este ceva frumos care ne place în momentul acesta, mai ales că eu am terminat licența B și vreau să mă înscriu și la A. O iau pas cu pas”, a spus Ovidiu Herea la Sport Total FM.

Cluadiu Herea vrea să mai joace pe teren în următorii ani, însă până când își va găsi echipă îl va ajuta pe fratele său la academie.

,,Încă n-am început cursurile de antrenor, momentan sunt ajutorul lui la academie. Plecarea noastră de la echipă a fost un prilej bun să începem treaba acesta cu academia și mă bucur că sunt lângă el în această perioadă, dar în paralele mă pregătesc fizic și pentru ce va veni, pentru că vreau să mai joc câțiva ani și vreau să fiu la un nivel bun pentru când incepe pregătirea de iarnă.

Sincer îmi doresc foarte mult să fac pasul la Liga 1, nu mi-am luat gândul de la asta, dar știu cu siguranță că este foarte greu să ajung, dar trag tare, mă antrenez cu gândul că voi mai ajunge acolo”, a spus Claudiu Herea.

Ovidiu Herea a decis rezilierea contractului după ce unul dintre liderii de la Metaloglobus i-a sugerat să plece pentru că noul antrenor nu se va putea impune în vestiar. Odată cu plecarea lui Ovidiu, fratele său, Claudiu, a decis de îndată să rezilieze și el contractul.

,,Să nu uităm că în perioada în care eram la Metaloglobus, Claudiu a avut eforte, l-a vrut și Rapid, și U Cluj, și Mioveni, și Buzău, discuții au fost, dar el a ales cu sufletul, pentru că acolo se formase ca o familie, era un grup frumos. Nu numai el a renunțat la ofertele pe care le-a avut și băieții care sunt acolo au avut oferte de-a lungul timpului și am decis să rămânem acolo pentru că noi am avut o nebunie așa. Ne-am dorit ca noi ca și grup, ca și echipă să ajungem în play-off și să jucăm un meci de baraj pentru Liga 1. Era visul nostru acesta. Dacă este să derulăm timpul înapoi, vreo 3 ani am fost la un pas să prindem play-off-ul, dar din păcate nu s-a întâmplat acest lucru, iar anul acesta lucrurile nu au mai fost așa cum trebuiau să fie.

A fost o discuție mai lungă când nu aveam antrenor, și ne-a spus că nu se poate impune în vestiar și condiția lui era să nu mai fiu la echipă. I-am spus că nu este niciun moment în care trebuia să fac eu ambiția. Am spus că dacă nu mă vrea antrenorul și dacă consideră că nu se poate impune în vestiar din cauza mea, nu am nicio problemă să plec, iar atunci Claudiu a decis și el că vrea să plece, pentru că el a rămas acolo pentru mine și pentru grup”, a spus Ovidiu Herea.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -