Arhiva SPTFM.ro

Tărăboi continuu la Dinamo! Cornel Dinu, atacat sub centură: ”Vorbește prostii în legătură cu Țiriac și Mircea Lucescu! E și el la o vârstă înaintată, îl înțeleg”

Dinamo este în centrul atenției în ultima perioadă, dar nu datorită prestației fotbaliștilor săi! ”Retrogradată” în play-out-ul Ligii I, gruparea din Ștefan cel Mare prezintă interes numai la nivelul viitorului acestei societăți. Astfel, după anunțul ferm al finanțatorului Ionuț Negoiță de a vinde...

Englezii sunt de fapt arabi, dar au planuri mari cu Dinamo! Adrian Thiess: ”Vor fi investiții mai mari decât ce a făcut până acum Gigi Becali!”

Dinamo parcurge una dintre cele mai negre perioade din istorie, după ce a ratat calificarea în play-off iar în această vară se vor împlini 11 ani de la ultimul titlu în Ștefan cel Mare. Iată însă că roș-albii au și un motiv de speranță. Se pare că există niște investitori dispuși să cumpere clubul de la...

Piturca s-a umplut de bani, dupa ce TAS i-a dat castig de cauza in procesul intentat impotriva sauditilor de la Al Ittihad

Anul se incheie cum nu se poate mai bine pentru Victor Piturca. Fostul selectioner al Romaniei a castigat procesul intentat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne si va primi despagubiri uriase, de 1,8 milioane de euro, din partea gruparii saudite Al Ittihad. (mai...

Arabii l-au dat afara pe Ticleanu, desi echipa a terminat turul fara infrangere, la patru puncte in urma liderului!

Aurel Ticleanu a fost demis de la echipa Qatar SC (liga a doua), dupa doar cinci luni de la preluarea echipei. Fostul fotbalist al Craiovei Maxima a primit vestea chiar inainte de Craciun, una la care se astepta. Ticleanu a fost inlocuit de Abdullah Mubarak, un antrenor local, anunta libertatea.ro. (mai...

Steaua nu a primit nici pana acum banii de la Al Gharafa, in urma transferului lui Keseru!

La jumatatea lui februarie 2015, Claudiu Keseru a plecat de la Steaua dupa ce-a reusit un sezon perfect, marcand 30 de goluri in toate competitiile, dar si la echipa nationala. Destinatia a fost tot in Qatar, la Al Gharafa, contra sumei de 2,3 milioane de euro. (mai...

UPDATE / Mutarea lui Boateng la Al Ittihad a picat, iar Lucian Sanmartean poate ramane in continuare la formatia saudita

UPDATE / Mutarea lui Kevin prince Boateng la Al Ittihad a picat, dupa ce internationalul ghanez a picat testele medicale, anunta nemtii de la Bild. Boateng a ratat si mutarile la Sporting si FC Sion, dupa ce nu s-a inteles cu acestea. Este o veste buna pentru romanul Lucian Sanmartean, al carui viitor la formatia din...

Boloni si-a incheiat aventura la Al-Khor si e asteptat la Targu Mures!

Tehnicianul roman a fost demis de la Al-Khor dupa trei ani petrecuti in Qatar. Seicii au fost nemultumiti de rezultatele echipei din ultimul an si au decis sa faca o schimbare, noteaza adevarul.ro. (mai...

Paszkany a vandut CFR Cluj! Arabi printre cei 29 de actionari veniti in Gruia

Arpad Paszkany a anuntat, joi, ca a luat decizia definitiva de a-si retrage sprijinul financiar de la CFR Cluj. Omul de afaceri a dezvaluit, intr-o conferinta de presa, ca a cedat pe gratis actiunile pe care le detintea la gruparea din Gruia unui grup de 29 de actionari, de la care a obtinut promisiunea ca vor investi masiv in...

Sponsori noi la Rapid? Doi investitori arabi ar putea veni alaturi de Zamfir si Cristescu in Giulesti

Adrian Zamfir si Nicolae Cristescu, noii actionari din Giulesti, incearca sa aduca alaturi de ei alti oameni potenti financiar pentru a sprijini echipa. Dupa ce Jean Valvis si Gruia Stoica au anuntat ca vor sponsoriza echipa, alti doi investitori ar putea veni la Rapid. (mai...

Cosmin Olaroiu si-a prelungit contractul cu Al Ain! A devenit cel mai bine platit antrenor roman

Cosmin Olaroiu se umple de bani in Emirate. Romanul a castigat titlul in acest sezon cu Al Ain, iar arabii au hotarat sa-i prelungeasca intelegerea tehnicianului. (mai...

Dan Petrescu ia drumul Orientului! Are oferta de la fosta echipa a lui Olaroiu

Desi Dan Petrescu a reusit o performanta extraordinara cu Dinamo Moscova, sansele romanului sa ramana pe banca moscovitilor sunt minime. Cu toate ca a luat echipa de pe ultimul loc, cand nu avea niciun punt, si a dus-o pana aproape de locurile de cupe europene, sefii sunt nemultumiti de ratarea participarii in Europa League si...

Un fost jucator din Liga 1 a refuzat Fiorentina pentru banii arabilor!

Rafael Bastos, fostul jucator al lui CFR Cluj, a fost transferat in iarna de la formatia ardeleana la Al Nassr, pentru 2,7 milioane de euro. (mai...

Razvan Lucescu i-a extaziat pe arabi, dupa debutul de vis la El-Jaish! „Chiar seamana cu Guardiola”

Antrenorul roman al lui El-Jaish, Razvan Lucescu a inceput cum nu se putea mai bine munca in Qatar. Echipa lui are trei victorii din trei meciuri, cu un golaveraj de 12-1! Arabii nu mai contenesc cu laudele la adresa lui Lucescu junior, pe care il compara cu Pep Guardiola, tehnician care a castigat tot ce se putea pe banca...

Anunt-SOC la Craiova! Vin arabii sa transforme „Stiinta” in Manchester City de Romania?

Noul primar al Craiovei, Lia Olguta Vasilescu a anuntat ca are asigurari de la un consul roman din zona Golfului ca s-au gasit printre arabi oameni dispusi sa investeasca la clubul Universitatea Craiova. Edilul nu a dat numele consulului respectiv, insa a precizat ca este fan al "Stiintei". Lia Olguta Vasilescu a spus ca nu...

Lovitura de teatru sau doar teatru? Borcea dispus sa vanda Dinamo unor arabi foarte bogati

Dupa ce vineri, in presa sportiva, au circulat informatii prin care se aducea la cunostinta faptul ca presedintele Consiliului de Administratie al lui Dinamo, Nicolae Badea, negociaza vanzarea clubului unor oameni de afaceri arabi, Cristi Borcea a confirmat disponibilitatea sefilor din "Groapa" de a lasa echipa pe mana unor...
Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj301511
2FCSB281514
3U Craiova 1948261515
4FC Viitorul26152
5Gaz Metan Medias25150
6Astra Giurgiu20153
7Sepsi Sfantu Gheorghe20152
8Dunarea Calarasi1715-2
9Dinamo Bucuresti1715-6
10Concordia Chiajna1715-9
11Poli Iasi1715-10
12FC Botosani1615-4
13AFC Hermannstadt1515-3
14FC Voluntari815-13