Alexandra Carasol este noua antrenoare a „panterelor” de la Olympic RFH

Începutul lunii august a adus și revenirea la antrenamente a sportivilor de la Olympic RFH. Dacă până la intrarea în vacanță aceștia au fost pregatiți de către Mari Doiciu, după doi ani de colaborare, staful tehnic al echipelor de handbal ale clubului Olympic a suportat modificări.

Astfel, noua antrenoare a panterelor de la Olympic RFH este Alexandra Carasol, campioană mondială de tineret cu lotul U18 al Romaniei, în 2014. Născuta în 1996, fosta extremă stânga a loturilor naționale a început antrenamentele cu cei mici, care sunt extrem de încântați de metodele de antrenament și stilul de lucru al acesteia.

Alexandra Carasol la primul său antrenament la Olympic RFH

„Sunt onorată să mă alătur proiectului Olympic RFH și îmi propun să contribui la educarea și dezvoltarea acestor copii minunați. Consider că a-ți pune amprenta asupra formării unui om reprezintă o adevarată provocare, ce poate aduce satisfacții pe termen nelimitat. Îmi place să lucrez cu copiii și pornesc pe acest drum cu convingerea că vom reuși ceea ce ne-am propus. Împreună vom construi o atmosfera de lucru placută, bazată pe disciplină, încredere și respect”, Alexandra Carasol, antrenoarea celor de la Olympic RFH.

„Cunoscănd-o pe Alexandra încă din perioada când eram colege pe teren, consider că are toate calitațile necesare pentru a reuși pe acest drum. Este pozitivă, ambițioasă, știe să se facă plăcută copiilor și este dornică să se dezvolte, alături de cei mici. Bine ai venit în familia Olympic Alexandra”, Ramona Farcau, fostă mare jucătoare de handbal din România.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -