FRH l-a demis pe Burcea! Favorit să-i ia locul: Adi Vasile!

Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a decis, prin vot secret, demiterea selecționerului Bogdan Burcea. Membrii comisiei au înaintat și o listă de înlocuitori, în fruntea ei fiind antrenorul lui CSM București: Adi Vasile.

După un Campionat European foarte slab pentru „tricolore”, astăzi a venit momentul deciziilor, iar voturile celor 19 persoane din Comisia Tehnică a FRH nu i-au fost favorabile lui Bogdan Burcea.

„S-a dorit să se găsească soluții pentru apropierea naționalei de Olimpiadă. Ședința s-a făcut azi pentru că tuturor ne-a făcut bine să gândim la rece și să luăm deciziile cele mai bune. Actualul staff tehnic nu va continua la lotul național, voturile au fost 12 voturi au fost împotrivă, 5 pentru păstrarea staff-ului și 2 anulate”, a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Pentru locul lui Burcea principalul favorit este tehnicianul de la CSM București, Adi Vasile, care în decembrie și-a terminat contractul cu naționala Muntenegrului.

„Au fost nominalizați opt, iar eu îi voi contacta pe primii patru în ordinea descrescătoare a voturilor primite. Primul este Adi Vasile, apoi Bogdan Burcea și apoi la egalitate, domnul Pașca și Roșca. Dacă eșuează negocierile cu Adi Vasile, voi vorbi cu domnul Burcea, și tot așa”, a continut Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Varianta unui antrenor care conduce în paralel și prima reprezentativă, și un club, nu este deloc îmbrățișată de șeful FRH.

„Nu îmi place, nu sunt de acord, dar, dacă cei din Comisia tehnică așa au hotărât, așa se va face. Până la finalul săptămânii sper să ajung la un acord cu un antrenor pentru că trebuie stabilit staff tehnic, strategie și tot ce este nevoie pentru a fi pregătiți de turneul olimpic”, a mărturisit Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Turneul preolimpic bate la ușă, iar până în martie noul selecționer trebuie să rezolve toate problemele de la echipă.

„Nu este deloc timp, comisia a dorit să dea un impuls jucătoarelor, să schimbe ceva, pentru că se pot schimba puține într-un timp atât de scurt”, a încheiat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Președintele FRH, Alexandru Dedu, și secretarul general Cristina Vărzaru, nu au avut drept de vot.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

  1. JamesHache spune:

    ed medication online http://canadaedwp.com ed meds online

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26