Când românii i-au făcut pe Young Boys – old-boys

Societatea umană este una ciudată. La fel și civilizațiile care se consideră particulare și diferite prin locația geografică și moștenirea istorică. De aia unii văd România ca pe Stargate – o continuă teleportare într-un trecut dintr-un univers paralel și Elveția – un univers paralel teleportat într-un viitor aparent confortabil. Și totuși, a fost o vreme când măcar într-un singur domeniu, elvețienii au fost decimați de români fără drept de apel.

Nu, nu se întâmpla în gastronomie, patiserie sau cercetare. Se întâmpla în fotbal în anul 1979. Mai exact, pe 3 octombrie, în manșa retur a primului tur din Cupa Cupelor, unde Steaua întâlnea pe teren propriu pe Young Boys Berna, un meci decisiv pentru calificare după ce în tur rezultatul a fost un egal în deplasare pentru bucureșteni, 2-2, goluri marcate de cei doi mijlocași – Tudorel Stoica și Iordănescu.

Ce a urmat avea să devină un rezultat istoric pentru echipa Stelei și fotbalul românesc, o victorie cu 6-0 în fața elvețienilor – cea mai mare victorie a Stelei în cupele europene în 35 de ani, egalată în grupele Ligii Europa în 2014 – 6-0 cu Aalborg. În fața a 6.700 de spectatori veniți pe stadionul Ghencea și cu un arbitru turc la centru – Talal Tokat, Steaua avea avantajul a două goluri, încă din minutul 7, menținut până și după pauză.

Gheorghe Constantin (fost atacant de marcă în era CCA) i-a folosit pe:  Vasile Iordache (schimbat în min. 70 cu Necula Răducanu) – Teodor Anghelini, Mario Agiu, Ștefan Sameș, Ion NițuLiță Dumitru (Căpitan), Tudorel Stoica, Vasile AeleneiMarcel Răducanu, Adrian Ionescu, Constantin Zamfir (schimbat în min. 63 cu Gabriel Zahiu). Primele două goluri au fost înscrise de Nițu (min. 1), Sameș (min. 7), urmați de Aelenei (min. 47), Răducanu (min. 56), din nou Sameș (min. 65) și Zahiu în min. 71.

Calificată mai departe, Steaua a întâlnit o echipă redutabilă a lui Nantes, care a învins echipa bucureșteană la un gol diferență în ambele partide cu Henri Michel căpitan și Eric Pecout în atac, ajunsă apoi în semifinalele competiției câștigate la mijlocul lui 1980 de Valencia CF pentru prima dată.

Revenind la CFR Cluj, ardelenii se pot mândri cu două amintiri sau nostalgii plăcute privind experiențele lor cu elvețienii; ambele au avut loc în jurul echipei FC Basel. Prima dată se întâmpla în toamna lui 2010, în septembrie, chiar în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor, cu o victorie de partea clujenilor, scor 2-1 (Rada și Traore marcatori). Cele două s-au reîntâlnit în ultima etapă și românii au pierdut cu 0-1, ca la finalul grupelor să rateze primăvara europeană terminând pe locul 4.

A doua oară a fost 2012, când clujenii s-au luptat cu cei de la FC Basel în play-off pentru o poziție în grupele Ligii Campionilor și s-au calificat după două victorii strânse, 2-1 și 1-0 – ultima fiind chiar pe teren propriu în august 2012 și marcând prima calificare a clubului după fazele preliminare, ei ajungând anterior direct din poziția de campioană a României. Singurul jucător din acea echipă încă legitimat la Cluj este bineînțeles căpitanul naturalizat, Mario Camora.

Per total, vizitele echipelor elvețiene în România din cupele europene au arătat astfel:

  • 3 octombrie 1979 – Steaua București – Young Boys 6-0 (Cupa Cupelor)
  • 3 octombrie 1985 – Sportul Studențesc – Neuchatel Xamax 4-4 (Cupa UEFA)
  • 10 august 1994 – Steaua București – Servette Geneva 4-1 (Liga Campionilor)
  • 22 iulie 1995 – Universitatea Cluj – FC Aarau 2-3 (Cupa UEFA Intertoto)
  • 20 septembrie 2001 – Dinamo București – Grasshopper Zurich 1-3 (Cupa UEFA)
  • 20 septembrie 2001 – Steaua București – FC Sankt-Gallen 1-1 (Cupa UEFA)
  • 27 iunie 2004 – Gloria Bistrița – FC Thun 0-0 (Cupa UEFA Intertoto)
  • 19 august 2010 – Steaua București – Grasshopper Zurich 1-0 (Europa League)
  • 15 septembrie 2010 – CFR Cluj – FC Basel 2-0 (Liga Campionilor)
  • 29 septembrie 2011 – FC Vaslui – FC Zurich 2-2 (Europa League)
  • 22 noiembrie 2011 – Oțelul Galați – FC Basel 2-3 (Liga Campionilor)
  • 29 august 2012 – CFR Cluj – FC Basel 1-0 (Liga Campionilor)
  • 20 octombrie 2016 – Steaua București – FC Zurich 1-1 (Europa League)
  • 7 decembrie 2017 – Steaua București – FC Lugano 1-2 (Europa League)
Etichetat cu: , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL EXTERN, Liga Campionilor, Liga Europa

Comenteeeezi?!!

  1. Ștefania spune:

    Oferta part-time. Lucru la calculator. Sigur. Valabil in toate localitatile. Pornire acum. Te-ai saturat de datorii? Opreste-te aici si vezi despre ce e vorba. Nu trebuie sa te temi, totul e sigur. Te ajutam pas cu pas. Ultima sansa este aici. De ce sa nu faci bani aici? Curaj. Nu ai nimic de pierdut. Trimite-mi mesajul VREAU MAI MULTE INFORMATII, dupa ce ma contactezi  la adresa mea lupusmaily09@gmail.com

  2. dapoxetine on sale in usa spune:

    dapoxetine on sale in usa https://salemeds24.wixsite.com/dapoxetine

  3. Fabian spune:

    Oferta noua si online. Activitate numai pe net. Castiguri asigurate pentru o perioada de 20 de ani, dupa incheierea unui contract special si semnat numai cu pixul, in original, trimis prin posta. Va selecteaza unul dintre membrii echipei noastre, dupa ce trimiteti mesajul: ACTIVITATE COMPLET ONLINE, la adresa de email dudasfabian2001@gmail.com

  4. hydroxychloroquine liver disease spune:

    hydroxychloroquine liver disease https://hydroxychloroquine.webbfenix.com/

  5. ivermectin shampoo spune:

    ivermectin shampoo https://ivermectin.mlsmalta.com/

  6. max dapoxetine dosage erectile dysfunction spune:

    max dapoxetine dosage erectile dysfunction https://dapoxetine.bee-rich.com/

  7. sildenafil vs vidalista spune:

    sildenafil vs vidalista https://vidalista40mg.mlsmalta.com/

  8. chloroquine dose for malaria prevention spune:

    chloroquine dose for malaria prevention https://hydroxychloroquinee.com/

  9. medications for insomnia spune:

    medications for insomnia https://buymeds.mlsmalta.com/

  10. cialis coupon discounts spune:

    cialis coupon discounts https://wisig.org/

  11. albuterol syrup for dogs spune:

    albuterol syrup for dogs https://amstyles.com/

  12. prescription priligy online spune:

    prescription priligy online https://ddapoxetine.com/

  13. over counter drug for prednisone spune:

    over counter drug for prednisone https://prednisone.bvsinfotech.com/

  14. buy chloroquine singapore spune:

    buy chloroquine singapore https://hydroxychloroquine.mymvrc.org/

  15. buy chloroquine singapore spune:

    buy chloroquine singapore https://hydroxychloroquine.wisig.org/

  16. generic tadalafil medication spune:

    generic tadalafil medication https://cialzi.com/

  17. cialis 20 mg price walmart medpharssdf spune:

    cialis 20 mg price walmart medpharssdf https://tadalafil.cleckleyfloors.com/

  18. viagra manufacturer coupon spune:

    viagra manufacturer coupon http://droga5.net/

  19. free virtual doctor visit spune:

    free virtual doctor visit https://edmeds.buszcentrum.com/

  20. african ivermectin ingredients spune:

    african ivermectin ingredients https://ivermectin1st.com/

  21. drugs that work like prednisone spune:

    drugs that work like prednisone https://bvsinfotech.com/

  22. tadalafil generic spune:

    I am glad for writing to make you know what a magnificent encounter my wife’s girl had studying your web site. She mastered several pieces, which include what it’s like to possess an awesome helping nature to let other individuals very easily know precisely some multifaceted subject matter. You truly exceeded people’s expectations. Thank you for presenting these powerful, trusted, informative and in addition fun tips about this topic to Kate. https://hillsdaledowcenter.com/

  23. luvox price spune:

    I am commenting to let you know of the fine encounter my friend’s daughter found reading your site. She figured out many issues, not to mention what it’s like to have a wonderful giving mindset to have men and women quite simply have an understanding of selected hard to do subject areas. You really exceeded our expectations. Many thanks for giving the insightful, safe, explanatory and as well as easy thoughts on the topic to Jane. https://luvoxfluvoxamine.com/

  24. JamesHache spune:

    buy prescription drugs without doctor http://canadaedwp.com buy drug online

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26