Fetele din lotul național de box, șefe la grătar!

Fetele din lotul național de box se pricep și la gătit! Când vor să se relaxeze, pugilistele încing grătarul și pregătesc hamburgeri.

Din cauza Pandemiei de Coronavirus care a pus pe pauză aproape toate sporturile, din când în când, fetele din lotul național de box își mai fac câte o plăcere culinară, la care, în mod normal, în timpul concursurilor nici măcar nu își permit să se gândească.

Aflate în cantonament la mare timp de două luni și jumătate, pugilistele se mai delectează cu câte un fel de mâncare interzis!

Și pentru că fetele se pregătesc pentru Ziua Internațională a Bucătarilor, de mâine, ele au încins un grătar și au preparat hamburgeri.

„Îmi place mult să fac grătar, când am liber mai am și astfel de activități. Îmi place să pregătesc tot! Și aici, la mare, pentru că avem ceva de stat, mă bag și la gătit. Când sunt la concursuri, am mare grijă ce mănânc, e greu la noi, pentru că nu trebuie să ieșim din categorie”, a declarat Claudia Nechita, componentă a lotului național feminin de box.

 Cartofii prăjiți, plăcerea interzisă a Cristinei

Colega Claudiei de la lot, Cristina Cosma recunoaște că hamburgerii și cartofii prăjiți sunt două dintre plăcerile ei vinovate, iar atunci când are ocazia nu își pune limite.

„Îmi place mult să stau la grătar, eu cred că m-am descurcat, mai ales că hamburgerii sunt preferații mei. Sunt foarte strictă cu mine în perioada pregătirilor și în timpul concursurilor, dar când am timp liber, scap, scap”, a spus și Cristina Cosma, componentă a lotului național feminin de box.

Antrenorul, mulțumit de cum se pregătesc fetele

De când și-au reluat pregătirea, chiar dacă sunt mai mult plecate prin cantonamente, fetele sunt cele mai fericite! Sportivele spun că perioada de izolare, în care au fost nevoie să stea departe de antrenori și să se pregătească acasă a fost una dificilă pentru ele.

Cel mai încântat de dorința fetelor de a se antrena sută la sută este tehnicianul lotului național, Adrian Lăcătuș.

„Mi se pare firesc să fie așa pentru că eu consider că un antrenor este mai mult decât un parinte și atunci dacă fetele se simt bine, sigur ele trag la antrenamente și se pregătesc, așa că avem același tel, de a câștiga medalii și de a câștiga bani”, a mărturisit Adrian Lacătuș, antrenor al lotului național feminin de box.

 Le e dor de competiții

Pugilistele spun că această perioadă este cea mai dificilă din viața lor profesională și așteaptă ziua în care vor urca din nou în ring pentru a lupta în competiții. Îmi lipsesc enorm concursurile.

„Îmi doresc să revină totul la normal, sper ca în septembrie să se țină Campionatul Național, ar fi prima competiție după Pandemie.”, a spus Cristina Cosma, componentă a lotului național feminin de box.

„Fetele sunt dornice de muncă, așteptăm competițiile, vrem să intrăm în competiții, ne dorim să ne calificăm și să facem ca toată lumea să fie mândră de performanțele lor”, a mai zis Adrian Lacătuș. antrenor al lotului național feminin de box.

Visul Claudiei, o medalie olimpică

Claudia Nechita este una dintre cele mai bune pugiliste din România, iar dacă nu începea Pandemia, acum, sportiva era calificată la Jocurile Olimpice.

„Visul meu rămâne același și indiferent de ce va fi voi rămâne în pregătire și mă voi antrena pentru Olimpiadă! Obiectivul meu este să mă calific la Jocurile Olimpice și să obțin o medalie după care mă gândesc și la profesioniști”, a încheiat Claudia Nechita, componentă a lotului național feminin de box.

Pugilista are 27 de ani și până acum este campioană națională la 57 de kilograme, câștigătoare a Cupei României, a obținut locul 3 la Campionatul Mondial de Tineret, medalia de bronz la Jocurile Olimpice Militare de la Wuhan în 2019, locul 1 în 2013 și 2018 la Centura de Aur.

Până acum, România are un singur boxer calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021, Cosmin Gîrleanu, la categoria 52 de kilograme.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Box

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26