Finala Cupei României la fotbal se va disputa pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești

Federația Română de Fotbal a anunțat că finala ediției 2019-2020 a Cupei României la fotbal va avea loc, pe 22 iulie, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Decizia a fost luată ieri, în Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal.

Iniţial, finala Cupei României ar fi trebuit să aibă loc pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

„Dorinţa de a oferi finalistelor posibilitatea unor deplasări mai scurte pentru partidă a contat în luarea deciziei de mutare a partidei”, a menționat FRF.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de urgență compus din Răzvan Burleanu – Președinte FRF, Gino Iorgulescu – Prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga – Vicepreședinte FRF, aprobă schimbarea locului de desfășurare a Finalei Cupei României, ediția 2020, jocul urmând a se disputa pe stadionul ‘Ilie Oană’ din Ploiești, în loc de stadionul ‘Ion Oblemenco’ din Craiova, cum fusese programat inițial”, se arată în comunicatul emis de Federația Română de Fotbal.

Finalistele vor fi decise astăzi și mâine, când vor avea loc partidele din manşa secundă a semifinalelor: FCSB – Dinamo București pe 8 iulie de la ora 20:00 (3-0 în tur), și Politehnica Iași – Sepsi Sf. Gheorghe pe 9 iulie de la ora 20:00 (1-5 în tur).

Finala Cupei României s-a mai jucat de două ori în ultimii ani la Ploiești: în 2017 (FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-1, 5-3 după penaltiuri) și în 2019 (Astra Giurgiu – FC Viitorul 1-1, 1-2 după prelungiri).

Etichetat cu: , , , , , , , , ,
Postat în Cupa Romaniei, FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26