Naționala masculină de handbal a României și-a aflat adversarii din campania de calificare la EURO 2022

„Tricolorii” au avut noroc la tragerea la sorți care a avut loc ieri, reușind să evite echipe puternice la nivel continental precum Spania, Croația, Franța sau Danemarca.

Băieții lui Rareș Fortuneanu au făcut parte din urna a treia valorică și au fost extrași chiar primii din urne. Ei au fost repartizați în Grupa a 8-a, alături de Suedia, Muntenegru și Kosovo.

„Pornim la drum cu mult optimist, încredere și convingerea că avem o șansă mare după 26 de ani de a ne califica la această mult-râvnită competiție continentală. Tragerea la sorți ne-a repartizat în grupă alături de Suedia, Muntenegru și Kosovo. Din punctul meu de vedere, Suedia este favorită, iar noi și Muntenegru avem șanse egale la calificare, cu un ușor avantaj pentru ei pentru că sunt mai experimentați. Kosovo pleacă cu ultima șansă, dar sunt convins că toate meciurile vor fi dificile”, a declarat Rareș Fortuneanu, selecționer echipa națională de handbal a României.

Turneul final european va fi găzduit de două țări, Ungaria și Slovacia, cinci orașe urmând să primească suporterii la meciuri în perioada 13-30 ianuarie 2020: Budapesta, Debrecen, Szeged, Bratislava și Kosice.

Ultima calificare a naționalei la un campionat european a fost în 1996, la turneul organizat de Spania. Atunci, România a fost în grupă cu țara-gazdă, Suedia, Cehia, Danemarca, Franța și a terminat grupa pe locul cinci, iar competiția pe poziția a noua.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26