Suporterii echipei Dinamo București susțin clubul cu 150000 de euro pentru ca echipa să-și poată păstra licența de participare în Liga 1

Suporterii echipei de fotbal Dinamo București au plătit către club 150 000 de euro, proveniți din fondurile fanilor înscriși în programul „Doar Dinamo Bucureşti” (DDB), sumă care va fi folosită pentru plata restanțelor către jucători și alţi debitori în vederea obținerii licenței pentru următorul sezon al Ligii 1.

„Nădejdea e numai la noi. Nu e niciun motiv de mândrie. Nu ne lăudăm singuri, pentru că nu am realizat nimic singuri, ci doar împreună cu voi toți, dar nu trebuie să ne ferim s-o spunem: Dacă noi suporterii nu plăteam licența, Dinamo era în Liga a 3-a. Cu alte cuvinte eram la capătul istoriei lui Dinamo. Ar fi urmat ani de zile de eforturi pentru a reveni pe prima scenă. Sau poate nu ne-am mai fi revenit niciodată. Zilele acestea glonțul ne-a trecut pe la ureche. Nu am fi vrut ca Dinamo să ajungă să depindă în mod exclusiv de suporteri, dar din tot ce vedem în jurul nostru, e posibil ca acesta să ne fie destinul. Deocamdată suntem singurii care cred în Dinamo și singurii cărora le pasă cu adevărat”, se arată într-un comunicat publica pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.

Clubul de fotbal Dinamo precizează într-un comunicat că suma pe care suporterii au achitat-o este „vitală pentru ca echipa să poată continua în Liga 1 şi în sezonul viitor” şi că eforturile fanilor nu obstrucționează în niciun fel tratativele pentru vânzarea clubului către potențialii investitori.

Suporterii au anunţat că, dacă până la 31 iulie 2020 pachetul majoritar de acţiuni nu va fi preluat de către investitorii străini aflați în tratative, Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan – Dinamo va achiziționa, în schimbul acestui împrumut, un pachet suplimentar de 7,5% din acțiunile Dinamo 1948, contra sumei de un leu.

În acest an, prin programul DDB, în conturile Dinamo 1948 suporterii au mai virat suma de 1 milion de lei: 400 000 lei pe 5 februarie, 300 000 lei pe 13 februarie și 300 000 lei pe 4 martie.

În acest moment, în programul DDB sunt înscrişi 5 260 de membri activi, iar obiectivul este cel de-aduna 20 000 de contributori.

Ionuţ Negoiţă, acționarul majoritar al FC Dinamo, a declarat săptămâna trecută că a ajuns la „un compromis” pentru vânzarea cu un leu a clubului de fotbal către un grup de investitori spanioli, reprezentat de Herminio Menendez, fost director general al grupărilor spaniole Sporting Gijon și FC Sevilla.

Investitorii iberici, ce ar dori să îl pună președinte la FC Dinamo pe fostul jucător și antrenor Ioan Andone, ar fi trebuit să achite restanţele de 180 000 de euro până la 30 aprilie pentru ca echipa să primească licența de participare în următorul sezon al Ligii 1.

O altă variantă de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni pe care îl deţine la FC Dinamo ar veni tot din Spania, conform lui Ionuț Negoiță. Acesta spune că, în cazul în care nu se ajunge la un acord cu vreun investitor, va ceda clubul suporterilor, dar speră ca aceştia, reprezentanţi de Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD) și Asociaţia Suporterilor „Peluza Cătălin Hîldan”, să se unească.

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD), susținută de Cornel Dinu, a făcut pe 17 aprilie o ofertă publică în valoare de un leu pentru cumpărarea de la omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a pachetului majoritar de acţiuni (82,9368%) pe care acesta îl deţine la clubul de fotbal FC Dinamo.

Cealaltă asociație a suporterilor dinamoviști – AS „Peluza Cătălin Hîldan” -, și-a arătat la rândul ei disponibilitatea de a începe tratativele cu Ionuţ Negoiță pentru preluarea clubului de fotbal FC Dinamo București. Asociaţia Suporterilor „Peluza Cătălin Hîldan” a cumpărat în luna februarie a acestui an 10,06% din acțiunile deținute de Ionuț Negoiță la gruparea bucureșteană prin programul „Doar Dinamo București” (DDB). Aceeași asociație a strâns în ultimele zile din donații aproximativ 200 000 de lei pentru obținerea licenței clubului pentru sezonul 2020-2021 al Ligii 1.

Ionuț Negoiță a anunțat la sfârșitul lunii martie că nu mai este dispus să investească la FC Dinamo și că gruparea are nevoie de aproximativ 180 000 de euro pentru a achita datoriile până la sfârşitul lunii aprilie și pentru a obține licența de participare în sezonul viitor al Ligii 1. De asemenea, acționarul principal a declarat că este dispus să cedeze oricui cele 82,9368% de procente pe care le deține prin firma SC Lotus Perfect Products SRL la FC Dinamo, în schimbul sumei simbolice de un leu.

Etichetat cu: , , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26