Federația Română de Fotbal a suspendat obligativitatea plății datoriilor către stat din procesul de licențiere pentru Liga 1 și Liga a 2-a

Federaţia Română de Fotbal a suspendat, prin hotărârea Comitetului de Urgență reunit ieri, criteriul privind obligativitatea achitării datoriilor către asigurările sociale și autoritățile fiscale din procesul de licențiere pentru ediția 2020-2021 a Ligii 1 și a 2-a, ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19.

De altfel, conform site-ului oficial al FRF, UEFA şi-a dat acordul privind modificările Regulamentului Naționale de Licențiere a Cluburilor și de Fair Play Financiar.

Astfel, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 47bis – lipsa datoriilor către asigurările sociale și autoritățile fiscale, mai exact acest criteriu nu va fi analizat în cursul prezentului proces de licențiere pentru obținerea licenței aferente participării în Liga 1, sezonul 2020-2021.

Termenul de grație pentru îndeplinirea criteriilor financiare de către solicitanții licenței de Liga 1, sezonul 2020-2021, a fost prelungit până la data de 29 mai 2020, în loc de 30 aprilie 2020. Termenul cu privire la depunerea informațiilor privind pragul de rentabilitate și îndeplinirea cerinței privind pragul de rentabilitate, termen prevăzut în cuprinsul 51 alin. 3, art. 58 alin. 1 şi art. 59 alin. 3 a fost modificat de la 31 mai 2020 pâna la 31 august 2020.

Criteriul privind lipsa datoriilor către asigurările sociale și autoritățile fiscale (art. 61bis) a fost suspendat, mai exact acest criteriu nu va fi analizat în cursul procesului de monitorizare financiară desfășurat în anul 2020.

Cluburile solicitante de licență vor încheia un act adițional la Convenţia arbitrală prevăzută în Anexa nr. IX prin care vor fi modificate termenele soluționării unui eventual litigiu la TAS în conformitate cu termenele stabilite prin această decizie în cuprinsul Anexelor 1, 2 și/sau 3. Actul adițional va fi transmis administrației de licențiere până cel târziu la data de 7 mai 2020 de către solicitanții de licență UEFA, respectiv 5 iunie 2020 de către solicitanții de licență pentru Liga 1.

De asemenea, Comitetul de Urgență a dispus suspendarea prevederilor art. 44 din Regulamentul privind condițiile de participare la Campionatul naţional al Ligii a 2-a. Mai exact, pentru participarea în sezonul 2020-2021 al Ligii a 2-a nu se va evalua condiția lipsei datoriilor financiare restante către asigurările sociale/autoritățile fiscale.

Sistarea activității fotbalistice ca urmare a pandemiei de coronavirus a pus cluburile în dificultate în ceea ce privește obținerea licenţei pentru sezonul competițional 2020-2021. Conform regulamentelor FRF, cluburile din Liga 1 și Liga a 2-a erau obligate să demonstreze că nu au datorii către bugetul de stat, angajați sau terți pentru a putea primi licența de participare în următorul sezon.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1, Liga 2

Comenteeeezi?!!

  1. Petra spune:

    Thankfulness to my father who informed me regarding this webpage,
    this weblog is truly remarkable. Maglia Roma 2020 Bambino RamiroVer Manchester United
    ny trøje MinnieGru

  2. Layne spune:

    My family members every time say that I am killing my time here at
    net, however I know I am getting familiarity all the time by reading such good
    articles or reviews. Maglia Roma 2019 2020 LucasFaul billiga fotbollströjor
    ElisaGonz

  3. Margene spune:

    Pretty component of content. I simply stumbled upon your weblog and in accession capital to assert that I acquire in fact loved account your blog posts.
    Anyway I will be subscribing in your feeds or even I achievement you get entry to persistently rapidly.
    Maglietta Roma Bambino Poco Prezzo LaunaSway fotballdrakter barn TaneshaMc

Lasă un răspuns la Margene Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26