LPF și cluburile analizează posibilitatea de a relua Liga 1 în iunie

Campionatul Ligii 1 la fotbal, suspendat pe perioada stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea fi reluat pe 2 sau 7 iunie, cluburile, conducerea LPF și deținătorul drepturilor TV convenind într-o videoconferință desfășurată ieri că acestea ar fi datele ideale pentru a se putea disputa toate meciurile rămase din play-off și play-out.

Emilian Hulubei, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) a declarat, pentru AGERPRES, că nimeni nu se gândeşte momentan la scenariul care implică îngheţarea campionatului: „S-a discutat despre reluarea campionatului și s-a ajuns la concluzia că ideal ar fi să se înceapă pe 2 sau maximum pe 7 iunie. Dar asta depinde de momentul în care se va relua pregătirea, pentru că s-a hotărât ca jucătorii să aibă cel puțin trei săptămâni de pregătire. Va fi oricum comprimat destul de mult campionatul. Adică va începe pe 2 sau 7 iunie și trebuie să se încheie în 26 iulie. Toată lumea care a participat la videoconferință, cluburile din Liga 1, LPF și deținătorul de drepturi… toți doresc să se reia campionatul și să se joace toate meciurile rămase de disputat. Nimeni nu se gândește la scenariul ăla de înghețare a campionatului. Nu se ia în calcul așa ceva acum”.

„Nu s-a discutat nimic legat de prezența spectatorilor la meciuri… Adică e destul de clar că se va juca fără spectatori ținând cont de situația actuală. Iar în ceea ce privește prelungirea contractelor jucătorilor s-a ajuns la concluzia că pentru a fi valabile până la sfârșitul sezonului competițional trebuie făcută o propunere către federație. Adică e nevoie de modificarea regulamentului la nivel de Comitet Executiv pentru ca apoi să poți negocia cu jucătorii”, a adăugat Emilian Hulubei.

Federaţia Română de Fotbal, reprezentanți ai LPF, ai sindicatului fotbaliștilor şi ai deținătorului de drepturi TV anlizează în această perioadă diferite scenarii de reluare a competițiilor la toate eșaloanele.

Competițiile fotbalistice din România, întrerupte inițial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal cel puțin până la momentul ridicării stării de urgență.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26