Liga 1 se va juca în FIFA 20

Liga Profesionista de Fotbal a anunțat că va organiza, în perioada 16 aprilie – 6 mai, o competiție de FIFA 20, cel mai popular simulator de fotbal al momentului, în care vor participa gameri profesioniști aleși de cele 14 cluburi din Liga 1.

Așadar, de joi și pînă duminică, în perioada menționată, va fi programată câte o etapă de fotbal virtual pe zi. După consultarea cu partenerul său media, LPF poate confirma că a obținut acceptul acestuia de a prezenta meciurile respective și la televiziunile partenere. După finalizarea acestei competiții, LPF va organiza un player challenge, un campionat în care fiecare club să fie reprezentat în joc de câte un fotbalist profesionist.

Scopul acestui proiect este acela de a rămâne aproape de iubitorii fotbalului românesc, de fanii Ligii 1, în această perioadă atât de dificilă pentru toată lumea, dar și de a sprijini partenerii fotbalului profesionist și, implicit, cluburile Ligii 1. Astfel, fotbalul virtual întinde o mână de ajutor fotbalului real, într-un timp în care solidaritatea e mai importantă ca niciodată. Competiția va oferi posibilitatea fiecărui club de a folosi propria infrastructură de ticketing pentru a strânge bani în sprijinul comunității locale, spitalelor și al celor atât de greu încercați în aceste zile.

Totodată, pentru a ține legătura cât mai strânsă cu fanii fotbalului românesc, competiția va beneficia de un site dedicat – http://stamacasaliga1.ro -, dar și de un ambasador, în persoana lui Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu, recunoscut în comunitatea de gamerilor pasionați de FIFA.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26