Florin Tănase confirmă că fotbaliștii vicecampioanei FCSB au acceptat diminuări salariale până în luna septembrie a acestui an

Fotbaliştii echipei FCSB au acceptat diminuarea salariilor până în luna septembrie a acestui an, în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus COVID-19, a anunțat căpitanul Florin Tănase, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Inițial, George Becali, patronul echipei, intenționa să diminueze salariile fotbaliștilor până la începutul anului viitor.

„Eu și colegii mei am înțeles situația dificilă în care ne aflăm cu toții și am decis, prin acceptarea unei reduceri salariale temporare, să oferim ceva înapoi clubului care ne plătește și pentru care ne dorim cu toții să facem performanțe. În calitate de căpitan al echipei, am fost cel care i-a reprezentat pe jucători în discuțiile pe această temă cu patronul, care a propus reducerea salariilor până în ianuarie 2021. La insistențele mele, a acceptat ca această perioadă să se diminueze până în luna septembrie 2020”, a scris Florin Tănase.

Fotbalistul a dezmințit unele zvonuri conform cărora s-ar fi certat cu unii dintre colegii săi care nu ar fi fost de acord cu diminuarea contractelor.

„Mai mult, consider că atât eu, cât și colegii mei, pentru faptul că suntem dispuși să renunțăm la sume considerabile din contractele noastre, ar trebui să fim tratați cu respect și considerație!”, a mai scris jucătorul echipei FCSB.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26