Federația Română de Handbal a anunțat ieri, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial, prelungirea perioadei de sistare a competițiilor de handbal din România până la ieșirea din starea de urgenţă, precum și faptul că analizează scenarii posibile pentru a putea finaliza sezonul competițional 2019-2020.
În urma prelungirii perioadei de sistare a competițiilor, FRH a amânat Final Four-ul Cupei României – masculin, programat inițial pentru perioada 4-5 aprilie 2020, precum și Turneul final de Junioare 1, din 8-12 aprilie, pentru date ce vor fi stabilite ulterior, pe măsură ce detaliile legate de situația curentă se vor modifica.
FRH a mai decis și „amânarea Adunării Generale Ordinare din 10 aprilie 2020, pentru o dată ulterioară, la care prezența într-un spațiu închis a unui număr minim de 200 de persoane va fi din nou posibilă; amânarea Final Four-ului Cupei României – feminin (24-25 aprilie 2020) pentru o dată momentan nestabilită”.
„FRH se află într-un proces continuu de analizare a scenariilor posibile pentru a putea finaliza sezonul competițional 2019-2020, cu toate competițiile organizate sub egida sa. În acest sens și indiferent de scenariul care va putea fi aplicat, activitatea competițională se va relua în termen de 7 zile de la reinstaurarea stării de normalitate”, se mai arată în comunicatul emis de FRH.
Federația Română de Handbal dorește să asigure membrii afiliați din România că „toate deciziile vor fi luate în spiritul protejării sportivilor, cluburilor, loturilor naționale, precum și reducerii pe cât de mult posibil a daunelor provocate de această situație specială”.