Alexandru Dedu: „Un antrenor liber de contract ar fi ideal pentru a prelua naționala României”

Alexandru Dedu a vorbit în premieră despre problemele de la naționala de senioare, după ce Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a votat pentru demiterea lui Tomas Ryde din funcția de antrenor principal.

Președintele FRH își dorește în funcția de selecționer un antrenor liber de contract. Patru tehnicieni români se află pe lista de potențiali viitori antrenori ai naționalei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

„Noul antrenor trebuie să îndeplinească toate condițiile regulamentare, trebuie să fie master coach sau cursant master coach. Mi-aș dori ca noul antrenor să fie liber de contract sau să devină liber de contract, astfel încât să-și dedice tot timpul echipei naționale. Ar fi ideal să fie așa, pentru că s-ar acorda mult mai multă atenție echipei naționale, în acest scurt timp rămas până la turneul preolimpic, și ar elimina foarte multe alte discuții care nu-și au locul, legate de interese. Chiar dacă aș avea o preferință în legătură cu viitorul selecționer, nu o voi face publică.”, a declarat Alexandru Dedu, președinte FR Handbal.

Două luni până la turneul preolimpic

Naționala feminină de handbal va juca pentru obținerea calificării la Jocurile Olimpice la turneul preolimpic ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie. România, Muntenegru, Norvegia și Coreea de Nord vor lupta pentru primele două locuri, cele care asigură biletele pentru Tokyo.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26