Eduard Grosu este cislistul Spiderman!

Eduard Grosu, cel mai bun sprinter român, s-a antrenat pentru urcarea muntelui Fuji, de la Olimpiadă,  cățărâdu-se pe panourile din sala de escaladă! Eduard este un sportiv înnăscut. Deși cel mai bine se simte pe bicicletă, cățărarea la escaladă s-a dovedit a fi la fel de naturală pentru el. Rutierul român abia așteaptă cursa de la Jocurile Olimpice, când va trebui să urce la 3776 metri.

„Super fain! Am simulat oarecum escalada muntelui Fuji de la Tokyo, sper să fiu acolo în top, în cursa de la Olimpiadă. Între cățărat și muntele Fuji e o legatură foarte importantă, pentru că la Jocurile Olimpice de la Tokyo îl vom escalada, chiar de două ori în timpul cursei. Vreau să încerc aceeași senzație din vârful muntelui ca din vârful panoului de escaladă.”, a declarat Eduard Grosu, ciclist al echipei Delko Marseille Provence.

Cățărător pe munte

Eduard Grosu nu se află la prima cățărare. Originar din Zărnești, ciclistul în vârstă de 27 de ani e bun prieten cu muntele.

„Mama natură m-a înzestrat cu forța sprintului și nu cu cățărarea, deci trebuie să mă cațăr mai rapid decât o fac pe bicicletă. Mă descurc, îmi doream foarte mult să încerc și într-o sală. Am încercat escalada în munții din Zărnești și mi-a plăcut foarte mult. Este o experiență nouă care mă va ajuta pe viitor. În off-season încercăm să facem și alte sporturi pentru a ne menține în formă. Fiecare exercițiu fizic și mental mă ajută în performanțele care vor veni, ești pus sub presiune și ești obligat să iei decizii în momente foarte scurte”, a continuat Eduard Grosu.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Ciclism, Jocuri Olimpice

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26