Principalele evenimente sportive ale anului 2019: iulie

Anul care se va încheia curând poate fi considerat bun pentru sportul românesc. Simona Halep a câștigat Grand Slamul de la Wimbledon, reprezentativa de fotbal under 21 s-a calificat la turneul final al Europenelor, la diverse sporturi s-au obținut medalii în competițiile internaționale, iar un important număr de sportivi au obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de Vară, de la Tokyo, din 2020.

Luna lui Cuptor i-a fost favorabilă Simonei Halep, care a reușit să câștige turneul de Grand Slam de la Wimbledon, al doilea după cel de la Roland Garros. Au mai reținut atenția clasările pe podium ale sportivilor noștri la Mondialele de canotaj under 23, ale atleților și canoiștilor, la Europenele aceleiași categorii de vârstă, la campionatele lumii de scrimă rezervate seniorilor, la Universiada de Vară sau la Festivalul Olimpic al Tineretului European.

  • Simona Halep a învins-o în finala de la Wimbledon pe americanca Serena Williams cu un simetric 6-2, 2-6, 6-2. Ceilalți câștigători: Novak Djokovic, Serbia, simplu masculin, Juan Sebastian Cabral/Robert Farah, Columbia, dublu masculin, Ivan Dodig, Croația/Latisha Chan, Taiwan, dublu mixt, Sun Wei Hsieh, Taiwan/Barbora Strykova, Cehia, dublu feminin
  • Viitorul Constanța ia Supercupa României la fotbal după 1-0 cu campioana CFR Cluj-Napoca, meci disputat la Ploiești
  • Brazilia câștigă Cupa Americii la fotbal, pe Maracana, în urma victoriei cu 3-1 împotriva reprezentativei statului Peru
  • Ianis Hagi semnează cu campioana Belgiei, Genk
  • Două trofee la Mondialele de canotaj under 23 de la Sarasota-SUA cucerite la dublu rame masculin de Florin Lehaci-Dumitru Ciobică, aur și bronz la 4 vâsle feminin, prin Larisa Roșu-Elena Logofătu-Nicoleta Pașcanu-Tabita Maftei
  • Trei medalii obținute la Europenele de atletism under 23 de la Gavle-Suedia: Alexandru Novac, 81,75 metri, la suliță, argint, Andreea Miklos, 52,66, la 400 metri, cel mai bun rezultat al sezonului și Claudia Prisecaru, 9:53,21, la 3000 metri obstacole, record personal
  • Patru clasări pe a doua treaptă a podiumului la Europenele de kaiac-canoe juniori under 23, de la Racice-Cehia: Leonid Carp-Ștefan Strat, la canoe dublu 1000 metri, Constantin Dîba, la canoe simplu 1000, ambii la under 23, Criistian Baccela-Ionuț Sorca-Mihai Batagoi-Cosmin Nițu, la canoe 4-500, Camelia Minca-Georgian Vucea-Nicoleta Popa-Angela Bodnariuc, la kaiac 4-500, juniori
  • Un argint, cucerit de Alin Firfirică, la disc, 63,74 metri, plus trei bronzuri, Florentina Iusco, la lungime, 6,54 metri, Mălina Ungureanu, floretă și Răzvan Ursachi, sabie, la Universiada de Vară de la Napoli
  • Finale pierdute la BRD Bucharest Open de Patricia Țig, 3-6, 0-6 cu kazaha Elena Rîbakina și de Jacqueline Cristian/Gabriela Ruse, la dublu, 4-6, 6-7/3 cu Vikitoria Kozmova, Slovacia/Kristina Pliskova, Cehia
  • Bronz pentru floretista Bianca Pascu la Mondialele de scrimă de la Budapesta
  • Aceeași medalie, dar la Europenele de atletism under 20 de la Boras-Suedia, adusă de Andreas Samuel Bucșa, 7,53 metri, la lungime
  • Egan Bernal Gomez, 22 ani, primul ciclist columbian care câștigă Turul Franței
  • 19 medalii, dintre care patru de aur, zece de argint și cinci de bronz, la Festivalul Olimpic al Tineretului European desfășurat la Baku.
Postat în DIVERSE

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26