CFR Cluj, o nouă victorie cu Rennes în grupele Europa League

CFR Cluj, campioana României la fotbal, s-a impus în fața formaţiei franceze Stade Rennes cu scorul de 1-0 (0-0), ieri seară, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, într-o partidă contând pentru Grupa E a Europa League.

Clujenii, care câştigaseră cu acelaşi scor și în meciul tur din Franța, au făcut un pas mare spre calificarea în şaisprezecimile de finală ale competiției, golul victoriei fiind marcat de venezueleanului Mario Rondon în minutul 87. Rondon a fost apoi elminat, la scurt timp după marcarea golului. Victoria i se datorează însă portarului Arlauskis, care a salvat poarta clujenilor în foarte multe situații.

În ciuda superiorității celor de la Rennes, care au dominat clar jocul, CFR Cluj s-a apărat foarte bine şi a fructificat cu mult pragmatism. În special ultimele minute au fost dramatice, cu francezii asaltând poarta lui Arlauskis, fără rezultat însă pe tabela de marcaj. Oaspeţii au reușit să trimită mingea în plasă, prin Siebatcheu (în minutul 90+4), dar golul a fost anulat pentru un henţ evident.

Astfel, după această a treia victorie din grupă, CFR Cluj mai are nevoie de un singur puncte pentru a fi calificată matematic în primăvara europeană, după ce, în celălalt meci al grupei, Celtic a învins-o pe Lazio la Roma cu 2-1.

Următoarele partide, Lazio – CFR Cluj şi Celtic – Rennes, vor avea loc pe 28 noiembrie.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26