Jucătoarele din echipa națională de tenis de masă a României au sărbătorit cum se cuvine câștigarea celui de-al doilea titlu european consecutiv

După antrenamente, cantonamente și emoțiile din marile competiții, a venit timpul ca tenismenele să sărbătorească performanța realizată la Campionatul European de la Nantes (Franța). La petrecere au participat jucătoarele, staff-ul tehnic, dar și conducerea Federației Române de Tenis de Masă.

„Suntem acasă, suntem fericite, fără meciuri și ne bucurăm că suntem împreună cu toții: fetele, staff-ul, federația. Ne putem bucura, în sfârșit, de succes”, a declarat Eliza Samara, campioană europeană tenis de masă.

„Era și timpul să ne petrecem un pic, pentru că după ce s-a terminat Campionatul European, fiecare a avut meciuri la club și n-am reușit să sărbătorim împreună”, a declarat Bernadette Szocs, campioană europeană tenis de masă.

Obiectiv: al treilea titlu european consecutiv

Echipa națională a României a disputat nu mai puțin de șase finale europene în ultimii zece ani, câștigând ultimele două ediții ale competiției continentale: în 2017, în Luxembrug, și în 2019, în Franța. În 2021, Campionatul European de tenis de masă va avea loc la Cluj Napoca, iar româncele sunt hotărâte să cucerească al treilea titlu consecutiv chiar în fața propriilor suporteri.

„Sperăm ca peste doi ani, la Cluj, să repetăm acest rezultat, să facem un trio frumos și, în fața spectatorilor români, să facem o surpriză. Românii să ne vadă și să înțeleagă ce înseamnă sportul nostru, ce înseamnă să muncești ca să ajungi la un rezultat așa de mare și să vadă câtă muncă este de la începutul concursului până la sfârșit”, a declarat Daniela Dodean Monteiro, campioană europeană tenis de masă.

În premieră, o medalie olimpică

Eliza Samara, Daniela Dodean și Bernadette Szocs visează la o medalie olimpică la Tokyo, singura care lipsește din palmaresul tenisului de masă românesc.

„Există o mare presiune, pentru că ne dorim foarte mult medalia. Ultima dată am luat un loc 5, am pierdut la muchie de cuțit o medalie. De data aceasta vom încerca să ne autodepășim, să câștigăm împotriva Asiei și să reușim să câștigăm prima medalie olimpică”, a continuat Daniela Dodean Monteiro, campioană europeană tenis de masă.

Crișan, cel mai bun la JO

Tenisul de masă a fost inclus în programul olimpic la ediția de la Seul, în 1988. Prima participare a României în competiția olimpică de tenis de masă a avut loc în 1992, la Barcelona. De atunci, sportivii români nu au mai lipsit de la nici o ediție a Jocurilor Olimpice. Cel mai bun rezultat al tenisului de masă românesc în intrecerea olimpică a fost obținut de Adrian Crișan, care a ajuns în sferturile de finală la Londra, în 2012.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis de masa

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26