Cea mai bună clasare românească la Campionatele Mondiale de Atletism din ultimii 10 ani

Alin Firfirică și-a găsit discul norocos! Discobolul a făcut cea mai inspirată schimbare chiar în finala Campionatelor Mondiale de la Doha (Qatar). Discul ales i-a adus locul patru în lume, cea mai bună clasare românească la Campionatele Mondiale de Atletism din ultimii 10 ani.

„Ultimele concursuri le-am făcut cu un singur disc, roșu, cu care mi-am realizat și recordul personal. La a treia aruncare din finală am zis să fac o schimbare. Am făcut bine, căci acest disc mi-a adus locul patru la mondiale. Este discul norocos și sper să fac un nou record personal cu el. Îl voi lua și la Tokyo, dar sper să n-am probleme la aeroport. Ultima dată l-am luat în bagajul de cală și a trebuit să aștept jumătate de oră ca să-și dea seama că este un disc, nu o bombă și pot să trec cu el”, a declarat Alin Firfirică, locul 4 la Campionatul Mondial la aruncarea discului.

La 35 cm de medalia de bronz

Aflat la prima participare din carieră la Campionatele Mondiale de seniori, Alin Firfirică (23 de ani) a încheiat competitia de la Doha pe locul al patrulea, cu o aruncare de 66,46m, la doar 35 cm distanță de medalia de bronz. Rezultatul este cel mai bun din ultimii 10 ani pentru atletismul românesc. Ultima medalie la Campionatele Mondiale a fost obținută de Nicoleta Grasu, în 2009 . la Berlin, bronz în aceeași probă de aruncare a discului.

„Sunt foarte bucuros de acest loc, am muncit foarte mult. Am venit pe locul patru și pot spune că sunt puțin frustrat, pentru că am fost la 35cm de bronz. Sunt încă tânăr, mai am multe de realizat, de demonstrat, așa că trebuie doar să mă antrenez. Dacă aș fi aruncat 67,32m, recordul meu personal, m-aș fi aflat pe podium, dar nu poți de fiecare dată să arunci aceeași distanță. Am făcut tot ce-am putut și sunt mândru de asta, e cea mai bună performanță din ultimiii 10 ani. Cel mai mult mi-a plăcut că acest lucru mi l-a spus tatăl meu: „ia uite ce ai realizat”. Nu mi-a venit să cred”, a continuat Alin Firfirică.

Aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Locul patru obținut la Campionatele Mondiale de la Doha îi dă încredere că poate cuceri aurul olimpic la Tokyo, la chiar prima participare la Jocurile Olimpice.

„Până acum voiam să mă întorc de la Tokyo cu o medalie, acum chiar consider că pot să mă întorc cu cea mai valoroasă medalie de acolo. Concurez cu oameni, nu cu roboți. Dacă ei pot, eu de ce n-aș putea?” a încheiat Alin Firfirică.

Din 1984 n-am mai luat medalie la disc la JO

Singura medalie de aur la Jocurile Olimpice, în proba de aruncare a discului, a fost cucerită de Lia Manoliu, în 1968, la ediția de la Mexico City. Ultima medalie olimpică în această probă a fost obtinută de Florența Crăciunescu, bronz la ediția de la Los Angeles, în 1984.

Legitimat la CSA Steaua București, Alin Firfirică are în palmares o medalie de aur și una de argint la Campionatele Europene U23, obținute în 2015 și 2017, dar și medalia de aur la Cupa Europei de Aruncări la U23, cucerită în 2017. La Campionatele Europene de seniori, din 2018, s-a clasat pe locul al 7-lea.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Atletism

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26