Peste 30 000 de copii, alături de echipa națională la meciul România – Norvegia

Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe site-ul oficial că peste 30 000 de copii şi însoţitori s-au înscris pentru a asista la partida România – Norvegia, din preliminariile EURO 2020, care se va desfăşura cu porţile închise în urma sancţiunii dictate de UEFA după incidentele provocate de suporteri la partidele cu Spania şi Malta.

„Dragi români, colegii noştri din ţară au centralizat toate înscrierile copiilor sub 14 ani şi ale însoţitorilor pentru partia România – Norvegia. Din toate colţurile României, susţinerea pentru tricolori este uriaşă. Avem 30.038 de copii sub 14 ani şi însoţitori care vor să fie pe Arena Naţională pe 15 octombrie, de la 21:45! Vă mulţumim, suntem emoţionaţi ca şi voi, abia aşteptăm să luptăm împreună şi să ne bucurăm împreună! Recordul UEFA all-time la o astfel de partidă, cu spectatori exclusiv copii, este de 22.000 de fani (Partizan – Alkmaar, septembrie 2019, grupele Europa League)”, a publicat FRF.

Cosmin Contra, selecţionerul naționalei României, a transmis un mesaj copiilor ce vor susţine naţionala în partida de marţi: „Vreau să mulţumesc tuturor copiilor care s-au înscris în campania realizată de Federaţia Română de Fotbal pentru a ne susţine la meciul cu Norvegia. Suntem impresionaţi de numărul imens care vor veni la stadion. Acest lucru ne face şi mai responsabili şi ne dorim să vă facem fericiţi la finalul acestui meci. Hai România!”.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, pe 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din București, selecţionata similiră a Norvegiei, într-o partidă contând pentru grupa F a preliminariilor EURO 2020. Partida se va disputa cu porţile închise ca urmare a sancţiunii dictate de UEFA după incidentele provocate de suporteri la meciurile cu Spania şi Malta, din luna septembrie. Conform regulilor UEFA, la partidele cu porţile închise pot asista copii cu vârsta de până în 14 ani alături de însoţitorii lor.

Meciul cu Norvegia va fi arbitrat de o brigadă din Scoţia, condusă de Bobby Madden, ajutat la cele două tuşe de David Roome şi Sean Carr, în timp ce al patrulea oficial va fi Nicolas Walsh. Observator de arbitri a fost delegat austriacul Robert Sedlacek. Madden este arbitru FIFA din 2010, conducând la centru și partida pe care FCSB a câştigat-o, pe 27 august 2015, în deplasare (scor 1-0), cu Rosenborg, în play-off-ul Europa League.

 

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în Euro 2020, NATIONALA, Preliminarii

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26