Vlad Dascălu, învingător în a patra etapă de Cupa Mondială!

Un român domină în această perioadă cursele de Mountain Bike: Vlad Dascălu, în vârstă de doar 21 de ani, recent încoronat campion european U23, a reușit să se impună din nou într-o etapă de Cupă Mondială. De această data în Italia, la Val di Sole.

Ciclistul originar din Fălticeni, în prezent legitimat la echipa spaniolă Brujula Bike Racing Team, a condus cursa de la început și nu le-a dat nici o șansă contracandidaților până la final. Românul a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, urmat fiind de  Filippo Colombo și Jofre Cullel.

În precedentele etape de Cupă Mondială, Vlad Dascălu a terminat primul în cursele din Andorra, Nove Mestro (Cehia),  Les Gets (Franța) și al doilea la Albstadt.

Rutierul român este cel mai bine cotat „tricolor” în acest moment și una dintre speranțele țării noastre pentru calificarea la competiția supremă: Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Singura participare olimpică a unui ciclist român la această ramură datează din 2004, când Ovidiu Tudor Oprea obținea locul 37 la Atena.

În această lună, Dascălu va încerca să aducă în Canada prima medalie din istorie pentru România la un Campionat Mondial.

S-a apucat de ciclism din întâmplare

Născut în Moldova, Vlad a plecat din România la doar nouă ani, cu întreaga familie. A vrut să facă sport de mic, a cochetat o perioadă cu fotbalul, sportul-rege și în Spania, însă nu a fost atras foarte mult de teren. La inițiativa unui prieten a încercat ciclismul și s-a îndrăgostit iremediabil de bicicletă. La 14 ani s-a apucat serios de ciclism, apoi un an mai târziu a trecut la mountain bike, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Afost vicecampion al Spaniei la categoria U23 pe când avea doar 19 ani și a avut clasări excelente în Cupa mondială MTB-XCO.

Etichetat cu: ,
Postat în ALTE SPORTURI, Ciclism

Comenteeeezi?!!

  1. Andy spune:

    Oferta excelenta lucru pe internet. Se lucreaza cu program flexibil. Instruire asigurata. Nu mai trebuie sa astepti. Oferim o oportunitate unica. Te asigur ca merita. Poti si tu sa reusesti. Vino in cea mai serioasa echipa. Ne extindem nelimitat. Trebuie doar sa incepi, apoi castigi. Trimite-mi mesajul VREAU MAI MULTE INFORMATII, dupa ce ma contactezi la adresa mea facebook: https://m.facebook.com/AndyNicolae1998/

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26