Cristian Jura, singurul român ce activează în cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în comisia anti-doping de la Lausanne, a fost invitatul moderatorului Narcis Drejan în emisiunea “Fluier Final” din 12 iulie. Cei doi au discutat despre cazurile întâmpinate de Cristian Jura la TAS, cum ar fi scandalul de dopaj al lui Adrian Mutu, despre apariția și maturizarea fenomenului eSports, dar și despre posibilitatea ca disputa dintre FCSB și CSA Steaua București să fie soluționată, în final, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
„Se poate constata destul de simplu dacă o societate este continuatoare sau nu: te uiți și la stemă, la cum e îmbrăcată echipa, te uiți la terenul pe care joacă, sunt mai multe elemente care sunt luate în considerare. În funcție de asta, chiar dacă ai zece SRL-uri care s-au tot preluat între ele unele pe altele, s-au vândut și s-au desființat, poți să ajungi la concluzia, ca judecător, că, de fapt, al zecelea SRL este exact continuatorul primului SRL. Nu se întâmplă numai la noi situații de genul ăsta…”, a declarat Cristian Jura pentru Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.