Juan Emmanuel Culio: „Mă uit și acum la golurile pe care le-am marcat pe Olimpico”

Juan Emmanuel Culio, mijlocașul CFR-ului, nu uită cum i-a învins pe cei de la AS Roma și spune că actuala echipă a clujenilor are forța de a repeta parcursul din Liga Campionilor avut în urmă cu peste un deceniu.

La 11 ani de când a cucerit Roma cu cele două goluri fabuloase, care au adus victoria CFR-ului în primul meci din istoria ardelenilor în Liga Campionilor, mijlocașul Juan Emmanuel Culio (35 de ani) pornește într-o nouă aventură în Europa.

De această dată nu-i are în față pe italieni, ci pe jucătorii de la Astana, formație cu care CFR se va confrunta mâine, de la ora 16.00, în manșa tur a “dublei” din Liga Campionilor.

„Liga Campionilor este o competiție specială pentru mine, sunt foarte motivat pentru că sunt aproape la finalul carierei și vreau să intru în grupele Ligii Campionilor”, a declarat Juan Emmanuel Culio, fotbalistul lui CFR Cluj.

Mijlocașul lui Dan Petrescu recunoaște că a revăzut recent meciul din 2008, când a marcat două goluri Romei, în Italia, și spune că obiectivul său și al echipei este un parcurs european asemănător cu cel din urmă cu peste un deceniu.

„Mă uit și acum la meciul de pe Olimpico, primul meci pentru club și pentru mine în Liga Campionilor… A fost ceva incredibil atunci. Este foarte greu să mergem în grupe acum, dar în fotbal nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Dacă nu se va putea în Liga Campionilor, trebuie să mergem mai departe în grupele Ligii Europa”, a continut Culio.

Tehnicianul campioanei României a mărturisit încă de la tragerea la sorți că și-ar fi dorit alt adversar în această fază a competiției, drumul lung până în Kazakhstan, terenul sintetic pe care joacă Astana, bugetul uriaș, dar și experiența europeană a adversarilor fiind principalele griji ale lui Dan Petrescu.

Cu toate astea, antrenorul clujenilor crede că echipa sa poate da peste cap toate calculele și se poate califica mai departe.

„Astana e o echipă pe care nu o voiam…la fel și Maccabi Tel Aviv, în turul următor. Cei de la Astana au experiența ultimelor sezoane europene, au un buget uriaș, știu că în mod normal e ciudat ca o echipă din România să nu fie favorită în fața uneia din Kazakhstan, dar în acest moment așa stau lucrurile, noi nu suntem favoriți… Cu toate astea, sper să-i eliminăm. Cel mai mult mă interesează să ne calificăm, restul nu contează”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj.

Returul „dublei” cu Astana va avea loc la Cluj, pe 17 iulie.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1, Liga Campionilor

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26