MOTO GP / Marquez cucerește Germania pentru a zecea oară

Ultima etapă dinaintea vacanței de vară de la Clasa Regină nu înregistrează surprize în ceea ce privește liderul cursei. Spaniolul Marc Marquez a câștigat a zecea oară în carieră cursa de la Sachsenring.

Plecat din pole-position, campionul mondial en-titre nu a pierdut poziția de lider nici măcar o singură dată și a reușit să își impună un ritm constant care l-au distanțat de restul grupului. Surpriza sezonului, Fabio Qartararo a plecat în cursă de pe poziția a doua, însă a greșit în cel de-al doilea tur și a căzut, fără să mai poată reveni în cursă.

Alex Rins și Maverick Viñales s-au luptat pentru poziția a doua, însă spaniolul de la Suzuki a căzut în virajul 11, lăsându-i astfel calea liberă lui Viñales, care a încheiat cursa mult în spatele lui Marquez. Podiumul a fost completat de britanicul Cal Crutchlow.

Cel mai bun pilot din istoria Moto GP, Valentino Rossi pare să nu fie în largul său acest sezon, când după două etape în care a încheiat cursele la boxe, a plecat de pe poziția 11 și s-a clasat pe un modest loc 9. „Il Dottore” nu a luptat să urce în clasament, părând că pilotează doar pentru marea galbenă de oameni din tribune venită special pentru el.

Clasamentul mondial după această etapă arată astfel:

Marc Marquez 185 puncte
Andrea Dovizioso 127 puncte
Danilo Petruci 121 puncte

Următoarea etapă din Moto GP va avea loc în Cehia, în perioada 2-4 august.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Auto&Moto

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26