Duel stelar la Wimbledon! Nadal trece de Kyrgios în patru seturi, după un meci echilibrat

Nick Kyrgios (Aus) vs Rafael Nadal (Esp)

Rafael Nadal s-a calificat în turul trei la Wimbledon după un duel echilibrat cu australianul Nick Kyrgios. Duelul s-a încheiat 3-6, 6-3, 7-6 (7-5), 7-6 (7-3), în favoarea ibericului, care îl va întâlni în partida următoare pe francezul Jo-Wilfried Tsonga.

Nadal s-a impus fără probleme în primul set, reușind să îl destabilizeze pe australian, care și-a intrat în joc din setul secund și a reușit să întoarcă scorul, egalând astfel la seturi. Setul cu numărul trei s-a disputat echilibrat, fiecare jucător câștigându-și punctul pe serviciu, fără să cedeze, până la tie-break, atunci când Nadal a reușit să câștige două puncte în fața lui Kyrgios.

În ultimul set, scenariul a fost identic cu cel de-al treilea, ambii jucători au jucat constant și au câștigat fiecare punct jucat, până în momentul tie-break-ului, când Nadal, jucătorul cu mai multă experiență dar și mai cumpătat din punct de vedere al temperamentului, a profitat de erorile australianului.

A fost întâlnirea cu numărul 8 dintre cei doi, Nadal reușind să egaleze scorul la general, 4-4. Spaniolul a înregistrat astăzi victoria cu numărul 50 de la Wimbledon.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în Tenis

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26