FC Dinamo București transferă și câștigă primul amical al verii

Conform site-ului oficial al clubului, FC Dinamo București a ajuns la un acord cu fotbaliștii Gabriel Moura și Slavko Perovic, aceștia urmând să evolueze pentru clubul din Ștefan cel Mare.

Gabriel Moura (31 de ani) este un fundaș dreapta brazilian, care a jucat ultima oară la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, disputând 35 de partide în sezonul trecut, 34 în campionat și una în Cupa României. Acesta a mai trecut, de-a lungul carierei sale, pe la Guarany (Brazilia), Mirandela, Penafiel și Gil Vicente (Portugalia) și Anorthosis Famagusta (Cipru).

Atacantul sârb Slavko Perovic (30 de ani) a sosit de la Istanbulspor și se află, alături de lotul dinamoviștilor, în cantonamentul din Spania, la Marbella, care se va încheia pe 4 iulie. Perovic a mai jucat la FK Srem, Steaua Roșie Belgrad, Napredak Krusevac, FK Rad (toate din Serbia), Manisaspor, Alanyaspor, Denizlispor și Istanbulspor (toate din Turcia).

De asemenea, în primul amical din această stagiune de pregătire, disputat împotriva formației Linfield (Irlanda de Nord), echipa antrenată de Eugen Neagoe s-a impus cu 2-0, golurile dinamoviștilor fiind marcate de atacanții Mattia Montini (17’) și Daniel Popa (76’).

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26