Renato Kelic, „doctorul” în limbi străine al Craiovei

Fundașul croat al Universității simte că sezonul viitor va fi al „juveților” și este sigur că echipa va sparge ghinionul de zeci de ani al meciurilor din deplasare cu FCSB.

Renato Kelic este unul dintre cei mai vechi străini de la Universitatea. Fotbalistul de 28 ani s-a îndrăgostit atât de mult de România, încât a refuzat oferte de a se întoarce acasă pentru a continua la olteni, cu toate că familia nu este cu el la Craiova.

„Club cu mare tradiție, mare istorie, avem cei mai buni sporteri din țară, clubul e foarte bine organizat. Îmi plac oamenii de aici, când am venit nu știam limba română, dar toți cei de la club m-au primit bine, m-au ajutat când nu știam ceva și aveam nevoie de sprijinul lor” – Renato Kelic, fotbalist Universitatea Craiova.

Croatul vorbește cursiv cinci limbi străine și a repetat în toate ceea ce speră că se va auzi la finalul sezonului „Craiova este campioana României”. Om de vestiar, Kelic a primit rapid o poreclă de la coechipieri.

„Doctorul îmi spun pentru că zic ei că eu știu tot, Mateiu mi-a dat porecla asta. Am învățat foarte repede limba română, am stat mai mult cu Măzărache și Mateiu, după 5-6 luni am început să vorbesc. Știu cinci limbi străine, iar când vine cineva din Bosnia, Serbia, Croația, îi ajut, fac pe translatorul” – Renato Kelic, fotbalist Universitatea Craiova.

„Cel mai mult vreau să batem FCSB și Dinamo”

Renato Kelic crede că a venit rândul oltenilor să ia titlul și spune că se vor lupta cu trei-patru echipe pentru locul fruntaș în Liga 1. „Clubul s-a ridicat an de an, se vede diferența aceasta în fiecare sezon. Cred că o echipă precum Craiova e normal să aibă obiectiv câștigarea titlului și sper să ne atingem obiectivul în acest an. CFR, FCSB, Dinamo o să ajungă în play-off, Viitorul are echipă foarte bună, cu ele ne vom bate în acest sezon. FCSB și Dinamo sunt echipele pe care-mi doresc cel mai mult să le învingem, cele mai mari derbiuri pentru noi și penntru suporteri cu ele sunt. Sper ca anul acesta să spargem ghinionul și să învingem FCSB, că nu am făcut-o de peste două decenii” – Renato Kelic, fotbalist Universitatea Craiova.

Al doilea egal în Austria

Oltenii sunt în cantonamentul montan din Austria și trag tare pentru a fi în formă la startul Ligii 1. Ieri, oamenii lui Papură au avut meci amical pe „Angerberg Arena”, în compania echipei aflate pe primul loc în Azerbaidjan, FK Qarabag. S-a terminat 0-0, acesta fiind al doilea rezultat de egalitate scos de Craiova în amicale, după 1-1 cu rușii de la Orenburg. Următoarea partidă de verificare din cantonament este programată la 28 iunie, cu Viktoria Plzen, din Cehia.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26