România are din nou motive de bucurie după ce naționala de tineret ne-a readus pe autrostrada fotbalului, în urma calificării în semifinalele Campionatului European de Fotbal Under 21.
Tricolorii erau cu un picior în semifinale, după victoriile răsunătoare împotriva Croației și Angliei, și singurul scenariu prin care erau eliminați, era dacă naționala Franței ne învingea la mai mult de 3 goluri diferență.
Micii tricolori și-au trecut examenele maturității și au avansat în fazele finale ale turneului, unde vor avea posibilă adversară pe Germania.
Știrea inițială
În această seară, tot pe stadionul din Cesena, România și Franța joacă în ultima etapă din Grupa C a Campionatului European U21. Ambele echipe dau impresia că vor aborda această partida într-un mod ceva mai relaxat, fiind conștiente că un rezultat de egalitate le va califica pe amândouă în semifinalele turneului.
În cazul acestui scenariu, atât România, cât și Franța vor acumula câte 7 puncte fiecare, reprezentativa noastră urmând să câștige grupa și să înfrunte Germania în semifinale, în timp ce Franța ar ocupa cel mai bun loc secund din competiție, urmând să joace împotriva Spaniei în faza eliminatorie.
În cazul unei victorii românești, Franța va pierde calificarea în detrimentul Italiei (care ar ocupa cea mai bună poziție a doua din competiție). Mai mult, România ar păstra șanse semnificative de calificare chiar dacă pierde cu Franța, la o diferență de cel mult două goluri. Astfel, echipa antrenată de Mirel Rădoi ar merge mai departe de pe poziția a doua a grupei, cu un golaveraj superior Italiei. Meciul dintre Franța și România va începe la ora 22:00.
FINAL / România U21 – Franța U21 0-0
ECHIPELE DE START
Franța U21: Bernardoni – Amian, Konate, Upamecano, Sarr – Ntcham, Tousart, Guendouzi, Thuram – Mateta, Ikone
Rezerve: Larsonneur, Prevot – Aouar, Ballo Toure, Caci, Dagba, del Castillo, Dembele, Niakhte, Reine-Adelaide, Sissoko
Selecționer: Sylvain Ripoll
România U21: I. Radu – Cr.Manea, Nedelcearu, Ad. Rus, Boboc – Nedelcu, Cicâldău – Olaru, I. Hagi, Fl. Coman – Puşcaş
Rezerve: Căbuz, Vlad – Băluță, Ciobanu, Dragomir, Ghiță, Grigore, Ivan, Man, Pașcanu, Petre, Ștefan
Selecționer: Mirel Rădoi
Arbitru: Georgi Kabakov (Bulgaria) / Asistenţi: Martin Margaritov şi Divan Valkov
Stadion: Dino Manuzzi, Cesena