Oficial: Ovidiu Burcă este noul președinte al FC Rapid București

Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial în postura de președinte al FC Rapid București, el declarând, într-o conferință de presă, că obiectivul principal al echipei antrenate de Daniel Pancu este promovarea în Liga 1.

„Începând de la 1 iunie, Ovidiu Burcă este noul președinte al Rapidului. Începând cu Liga a 2-a trebuie să avem pe cineva în postul de președinte. El a fost foarte implicat de la început și, din punctul nostru de vedere, este o numire normală. Cred eu că merită să fie în funcția de președinte și îi doresc cât mai multe reușite. Bugetul este în jur de 2 milioane de euro, nu este bătut în cuie pentru că de obicei se depășește. Eu zic că avem un buget foarte bun pentru promovarea în prima ligă”, a declarat Victor Angelescu, principalul acționar al FC Rapid.

Ovidiu Burcă, noul președinte al Rapidului, a afirmat că lupta pentru promovare va fi una aprigă, dar crede că echipa lui Daniel Pancu poate realiza acest obiectiv: „Trebuie să mulțumesc Rapidului pentru că îmi dă posibilitatea să fac parte dintre un proiect așa cum este Rapidul în ziua de azi. Este un proiect conceput în jurul suporterilor. Pentru mine este o mare onoare și o responsabilitate imensă. Încercăm să transformăm Rapidul într-un brand internațional, dorim să ducem acest club cu pasiunea, cu motivația și cu tot ceea ce suntem noi în elita fotbalului românesc. Și, de ce nu, în elita fotbalului european. Au fost doi ani grei. Fanii noștri cred că sunt foarte mândri de ceea ce am realizat. Ăsta este drumul pe care noul Rapid trebuie să meargă în continuare, nu este ușor, dar cred că ne vom întoarce acolo unde fanii noștri speră să ajungem, în elita fotbalului românesc. Pe termen scurt, unul dintre obiectivele noastre este clar: să promovăm în Liga 1 și, pentru acest lucru, am început să muncim de acum șase luni. Anul acesta va fi o competiție extraordinară, așa cum nu a mai fost niciodată în Liga a 2-a, dar lucrul acesta ne bucură pentru că așa se naște progresul. Ne propunem să promovăm în Liga 1 în acest an”.

Andrei Nicolescu, vicepreședintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, a declarat că, în curând, alături de Angelescu va mai veni încă un investitor: „În curând un alt acționar destul de puternic va veni alături de noi și este momentul în care toate zvonurile conform cărora Ovidiu Burcă ar deține toate acțiunile se vor risipi. Ne-am dorit ca un grup puternic de oameni de afaceri să poată să ducă clubul, alături de Daniel Pancu, cât mai sus. Cred că parcursul de până acum este unul pozitiv și, ușor-ușor, toate se vor regla. Obiectivul nostru pentru anul acesta este ca acest club să devină unul foarte puternic, foarte bine organizat”.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26