După Veolia, Flavius Stoican a renunțat la Petrolul

După ce ieri era ca și semnat în calitate de noul antrenor al lupilor galbeni, astăzi, ideea pare una mai mult decât absurdă. Într-o știre anterioară se confirma sosirea lui Stoican pe banca Petrolului, echipă pentru care refuzase un contract mult mai bun din Ucraina.

După scandalul de ieri, de la conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat Marius Stan în calitate de noul președinte al echipei din Ploiești, când suporterii au întrerupt conferința, nemulțumiti de situația de la club și reprezentantul Veolia, Mădălin Mihailovici, a anunțat că se încetează finanțarea, Stoican și-a schimbat planul și a decis să dea curs altor oferte.

„Am avut o discuție cu conducerea înainte de ce s-a întâmplat la conferința de presă. Voiam să văd exact situația de acolo. Se vrea promovarea. Mi-a explicat domnul Mădălin (n.r. Mădălin Mihailovici, reprezentantul companiei Veolia) ce gânduri are. Asta înainte de conferință. Apoi a urmat să mă duc la conferință. Urma să discutăm și restul detaliilor, dar n-am mai apucat. Omul era foarte dezamăgit.

A căzut varianta Petrolul în această situație. Am discuții cu alte echipe, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Interes există. Vreau să lucrez cu oameni care vor performanță. Chiar dacă eram la Liga 2 îmi plăcea să merg la Petrolul pentru că sunt niște suporteri înverșunați acolo, care iubesc echipa”, a spus Flavius Stoican pentru Digi Sport.

Știrea inițială despre transferul său la Petrolul poate fi citită aici.

Etichetat cu: , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26