Flavius Stoican, noul antrenor al „lupilor galbeni”

În plin scandal cu suporterii și finanțatorul din partea Veolia, Mădălin Mihailovic, numele fostului tehnician de la Poli Iași răsună în presă, ca fiind prima achiziție a lui Marius Stan în calitate de președinte al clubului Petrolul Ploiești, după ce au renunțat la serviciile lui Gheorghe Mulțescu.

După ce a rămas liber de contract, în urma despărțirii de Poli Iași, echipă la care a stat două sezoane și cu care a avut rezultate bune, unul dintre ele fiind calificarea moldovenilor în play-off, Stoican s-ar fi înțeles cu oficialii de la Petrolul, care și-au arătat interesul pentru el și în vara anului trecut, dar au fost refuzați deoarece voia să continue la Iași.

Flavius Stoican ar fi avut ofertă din Ucraina, să o antreneze pe Olimpik Dontsk, ofertă care era atractivă din punct de vedere financiar, dar a ales să meargă la Ploiești, în încercarea de a salva clubul și cu încrederea că sezonul următor vor promova în prima Ligă.

Stoican a jucat pentru o echipă cu renume internațional, Șahtar Donetsk, pe o perioadă de 4 sezoane, s-a retras din fotbal în anul 2008 la Dinamo București, echipă pentru care mai jucase și în sezonul 2002-2003 și și-a început cariera de antrenor în 2009. A antrenat la cluburi precum Dinamo, Voluntari, Pandurii Tg. Jiu și cel mai recent Poli Iași.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26