FCSB, tot mai aproape de a-și disputa meciurile pe arena din Giurgiu

Din cauza evenimentelor programate pe Arena Națională din București, FCSB este nevoită să-și mute meciurile din această vară pe un alt stadion.

Dani Coman, președintele aflat în preaviz al Astrei Girugiu, a dezvăluit că FCSB are șanse foarte mari de a evolua pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu în meciurile din cupele europene, întărind astfel declarațiile lui Gigi Becali.

„Da, este adevărat că am avut o discuție cu cei din conducerea FCSB-ului. Chiar azi am vorbit cu domnul Argăseală. Își doresc să joace meciurile din cupele europene pe terenul nostru. Eu sunt de acord să joace, indiferent că va fi FCSB sau Chindia. E o echipă românească și e normal să ne ajutăm”, a spus Dani Coman pentru DigiSport.

Oficialii vicecampioanei Ligii 1 au luat în calcul și varinta de a juca la Târgu Jiu, pe noul stadion, doar că acolo lucrările stagnează, astfel că FCSB riscă să nu poată avea la dispoziție un stadion omologat de către UEFA.

Partidele FCSB-ului din preliminariile Europa League sunt programate pe 10/18 iulie (turul 1 preliminar), 24 iulie/1 august (turul 2 preliminar), 8/25 august (turul 3 preliminar) și 21/29 august (play-off).

În această situație s-a ajuns din cauza concertelor Ed Sheeran și Metallica, programate pentru 3 iulie, respectiv 14 august, dar și intenției președintelui FRF Răzvan Burleanu de a schimba gazonul Arenei Naționale după cel de-al doilea concert. Astfel, stadionul ar fi pregătit să primească echipa națională pentru meciul din preliminiariile Euro 2020 împotriva Spaniei, de pe 5 septembrie.

Etichetat cu: , , , , , , , , , , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26