Cum puteți cumpăra bilete la Euro 2020 și cât vor costa acestea

Vânzarea biletelor pentru Campionatul European de Fotbal din 2020, care va fi organizat, în premieră, în 12 orașe din întreaga Europă (printre care și București), a demarat miercuri cu prima fază a acestei acţiuni, potrivit Federației Române de Fotbal.

Fostul internaţional Miodrag Belodedici, ambasador al Euro 2020 la București, a primit primul bilet simbolic pentru accesul pe Arena Națională și a transmis următorul mesaj: „Vă încurajez pe toţi iubitorii fotbalului să veniți la acest eveniment deosebit și să luați parte la marea sărbătoare a fotbalului european. Nu veți regreta!”.

Pe parcursul acestei prime faze, care se va derula între 12 iunie și 12 iulie 2019, 1,5 milioane de bilete vor fi puse la dispoziția publicului general, cu 50% mai multe comparativ cu Euro 2016. În cadrul celei de-a doua faze a vânzărilor, la începutul lui decembrie 2019, fanii echipelor naționale participante vor avea la dispoziţie 1 milion de bilete, ceea ce reprezintă un plus de 20% față de turneul din 2016. A doua faza a vânzărilor va începe după tragerea la sorți a grupelor turneului final, programată pentru 30 noiembrie 2019, la București. O a treia fază a vânzărilor va avea loc în aprilie 2020, în condițiile în care ultimele patru echipe ce se vor califica la Euro 2020 vor fi desemnate după disputarea play-off-urilor, care se vor desfășura între 26 și 31 martie 2020. Toate biletele vor fi vândute exclusiv online, prin intermediul unei singure adrese de web: euro2020.com/tickets.

Astfel, un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile pentru fani, mai mulţi suporteri ca niciodată urmând să beneficieze de șansa de a trăi pe viu această experiență. Aproape 2,5 milioane de bilete – mai multe decât numărul total disponibil pentru întregul Euro 2016 – au fost rezervate fanilor echipelor naționale participante și publicului general.

Un milion de bilete vor fi disponibile pentru 50 euro sau mai puțin la 44 de jocuri, iar un total de 40.000 de bilete cu prețuri de până la 100 euro vor fi puse la dispoziție pentru semifinalele și finala de la Londra, conform UEFA. Fanii care nu vor primi biletele pentru care au aplicat în cadrul primei faze a vânzărilor, după încheierea acesteia, vor fi primii informați în legătură cu noua disponibilitate a biletelor (rezultată ca urmare a plăților neefectuate și a returnării de bilete). Acestor fani li se va acorda o perioadă de prioritate exclusivă, pentru a achiziționa biletele respective.

Suporterii vor putea alege dintre două tipuri diferite de bilete, bilet individual un meci pe un stadion sau bilet tip ”Follow my team” (îmi urmăresc echipa favorită). A doua catogorie urmează să fie disponibilă începând din decembrie 2019, fiind vorba despre bilete care permit fanilor să vizioneze „pe viu” un meci eliminatoriu al echipei favorite, indiferent de locul de disputare a partidei. Dacă echipa favorită va fi eliminată înaintea fazelor eliminatorii, fanii respectivi vor primi ramburs suma integrală cheltuită pentru achiziționarea respectivelor bilete.

Pentru fiecare meci, UEFA va pune la dispoziție, în categoria de preț cea mai mică, un număr de bilete pentru suporterii cu dizabilități, oricare ar fi locul din stadion de unde vor urmări meciul. Persoanele cu dizabilități vor avea, totodată, oportunitatea de a solicita un bilet complementar pentru un însoțitor.

În cazul tuturor partidelor și categoriilor unde cererea va depăşi oferta, biletele vor fi alocate prin intermediul unei loterii ce se va derula în mod corect și transparent. Fiecare aplicant va avea șanse egale de succes, fără a se ține cont de momentul când a aplicat pentru bilete între 12 iunie și 12 iulie 2019.

Biletele pentru Euro 2020 vor fi comercializate în trei categorii de prețuri, orașele-gazdă fiind împărțite în două grupuri, menite să reliefeze puterea de cumpărare și venitul mediu ale locuitorilor din țările respective.

Grupul A include Amsterdam, Bilbao, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma și Sankt Petersburg, cu prețuri de 50, 125 şi 185 euro pentru meciurile din grupe şi optimile de finală, respectiv de 75, 145 și 225 euro pentru partidele din sferturi și cele de deschidere.

Grupul B cuprinde oraşele Baku, București și Budapesta, cu prețuri la bilete de 30, 75, respectiv 125 de euro.

Semifinalele și finala vor avea loc la Londra, iar biletele pentru penultimul act vor costa 85, 195, 345 și 595 euro, iar cele pentru finală vor avea prețuri de 95, 295, 595, respectiv 945 de euro.

Turneul final, care se va desfășura între 12 iunie și 12 iulie 2020, cu 24 de echipe, va fi găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, București (pe Arena Națională), Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma și Sankt Petersburg.

Arena Națională va găzdui patru partide de la Euro 2020, trei din grupa C (14, 18 și 22 iunie 2020) și o optime de finală (29 iunie 2020). În cazul calificării, naționala României va juca cel puțin două partide din faza grupelor pe Arena Națională.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în Euro 2020, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26