Fundația „Casa Campionilor”, în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică vă invită duminică, 9 iunie 2019, începând cu ora 10:30, la sala de gimnastică a Complexului Olimpic “Sydney 2000” de la Izvorani, cu ocazia organizării Cupei „OMV Petrom”, ca etapă finală de evaluare a nivelului de pregătire a gimnastelor, după cinci ani de derulare a Proiectului „Țară, Țară, Vrem Campioane!”
Evaluarea sportivelor incluse în programul național inițiat de antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang, cu susținere din partea OMV Petrom, ”Țară, țară vrem campioane!” este organizată în sistem competițional, în cadrul Cupei OMV Petrom, deja o prezență cu tradiție în calendarul gimnasticii artistice feminine românești.
Cea de-a V-a ediție a Cupei „OMV Petrom” va alinia la start micuțele gimnaste din proiect, care își vor prezenta elementele și integralele la care au lucrat în ultimul an de zile, luptând bineînțeles și pentru medaliile puse în joc.
Micuțele gimnaste se vor putea bucura și de prezența și susținerea marilor campioane olimpice și mondiale ale României, precum Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Monica Roșu, Gina Gogean, Daniela Sofronie, Corina Ungureanu, Larisa Iordache, Andreea Răducan.
Campania națională ”Țară, Țară, Vrem Campioane” a fost lansată în anul 2014, la inițiativa antrenorilor Mariana Bitang și Octavian Bellu, cu scopul de a asigura o bază de selecție pentru viitorul gimnasticii artistice feminine românești.