Massimo Pedrazzini, numit General Manager la Academia de Fotbal deschisă de Juventus la București

Fostul antrenor al echipei FCSB, Massimo Pedrazzini, va fi General Manager al Juventus Academy București. Academia de fotbal deschisă de campioana Italiei în România își va desfășura activitatea, din această toamnă, la Baza Sportivă din Complex Agronomie. Pedrazzini a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat chiar de Ziua Copilului, care a inclus antrenamentul oficial al celor 37 de copii care vor participa, în perioada 11-15 iulie, la Campionatul Mondial al Academiilor de Fotbal Juventus.

Fostul antrenor al FCSB a explicat de ce a ales să se implice în proiectul Juventus Academy București: „Am îmbrățișat cu entuziasm proiectul Juventus Academy București, fiindcă țin foarte mult la componenta educațională în pregătirea viitorilor campioni. Educație, fair-play, spiritul de echipă, performanța școlară și performanță pe teren, aceste sunt valori Juventus în care credem foarte mult. Pentru că, dincolo de terenul de fotbal, aceste lucruri îi ajută să fie pur și simplu oameni mai buni”, a spus Massimo Pedrazzini, General Manager Juventus Academy București

La rândul lui, Luigino Pellegrini, omul care a adus metodele de pregătire Juventus în România, a oferit detalii despre componenta educațională a Academiei de fotbal deschisă de Juventus la București.

„Vrem să îi învățăm pe copiii de la Juventus Academy București că, pentru a atinge marea performanță, în fotbalul de astăzi este nevoie atât de pregătire fotbalistică la cel mai înalt nivel, cât și de școală. Pentru că, în fotbalul de mâine nu va mai fi loc de fotbaliști needucați, oricât de talentați ar fi aceștia”, a spus Luigino Pellegrini.

La antrenamentul oficial în vederea participării la Juventus Academy World Cup 2019 au fost prezenți cei 37 de tineri fotbaliști români care vor reprezenta România la această competiție prestigioasă. Ei vor avea astfel șansa să se afirme, sub ochii oamenilor de fotbal din Italia și din întreaga lume.

JA World Cup va avea loc în perioada 11-15 iunie la Torino, cele două finale urmând să se dispute pe celebra arenă Allianz Stadium, unde joacă meciurile de acasă vedetele Juventus. România va putea alinia în grupele de calificare trei echipe, două alcătuite din jucători ai generației 2008-2009 și una din cei mai buni ai generației 2006-2007.

Juventus Academy București își va deschide porțile în toamna acestui  an. Antrenori de la campioana Italiei, secondați de colegi români, vor pregăti pentru performanță copii cu vârste între 5 și 12 ani, după metodologia utilizată de Juventus la toate categoriile de jucători. Fiecare copil înscris la Academie va primi echipament original Juventus, va beneficia de asigurare medicală individuală și va participa la trei antrenamente și un meci de fotbal săptămânal. De asemenea, vor fi organizate mai multe activități educaționale pentru copii și părinții acestora: cursuri de limba italiană, campanii și evenimente anti-bullying, întâlniri cu psihologii Academiei, cursuri de nutriție etc.

Massimo Pedrazzini și-a început cariera de antrenor la școlile de juniori ale clubului AC Milan. După un an în care a fost antrenor principal la Monza, a urmat perioada în care a lucrat ca secund al lui Walter Zenga la FCSB, Steaua Roșie Belgrad, Gaziantepspor și Al Ain FC. A revenit la FCSB ca secund al lui Cosmin Olăroiu, apoi ca antrenor principal după demisia lui Gică Hagi (2007) și ulterior, secund al lui Marius Lăcătuș. În 2009 a fost numit din nou antrenor principal la FCSB, când a obținut și calificarea în Europa League. Din această primăvară, a devenit General Manager la Juventus Academy București.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26