Număr de magie în parc! Vicecampionul mondial Ovidiu Ionescu şi-a provocat fanii la tenis de masă cu… telefonul!

Omul care ne-a adus titlul de vicecampioni mondiali în proba de dublu la tenis de masă, în luna aprilie, Ovidiu Ionescu, a reuşit un număr de „magie” care l-ar face invidios şi pe celebrul David Blaine.

Sportivul din Buzău a coborât zilele acestea printre fanii săi, într-un parc din Capitală, acolo unde a jucat tenis de masă cu adolescenţii şi cu un senior experimentat. Ionescu şi-a surprins însă adversarii cu paleta neobişnuită folosită: în locul „instrumentului de lucru” clasic, buzoianul a jucat cu un telefon mobil!

După câteva partide încinse, în care şi-a arătat toată măiestria ce l-a urcat pe a doua treaptă a podiumului mondial la Budapesta, în aprilie, campionul nostru s-a declarat încântat de experienţă.

„Cred că nu mai jucasem în parc din clasa a VIII-a, aşa că a fost inedit! Este extraordinar că am putut face asta în mijlocul Bucureştiului, într-un loc atât de relaxant. E o plăcere să îmi aduc aminte de anii copilăriei, când ieşeam şi eu cu prietenii în parc, să jucăm puţin tenis de masă. Mă bucur că am avut ocazia să joc cu nişte tineri de perspectivă, şi sper că au savurat alături de mine aceste clipe”, a spus Ovidiu.

Vrea o medalie „made in Tokyo”!

Aflat în pregătire pentru Jocurile Europene de la Minsk, din iunie, care îi pot aduce biletele la Olimpiadă, sportivul a glumit pe seama telefonului „made in China” cu care a jucat contra puştilor:

„Chinezii sunt buni la aproape orice, de la tehnologie, la sport! De multe ori am jucat meciuri, împotriva unor prieteni, cu telefonul, cu parchetul, cu o tigaie. Este distractiv să încerci ceva nou. Pentru aceşti tineri a fost o provocare, au avut impresia că vor câştiga, însă iată că au avut o surpriză. Este interesant să mai schimbi uneori paleta cu alt instrument”.

Până la confruntarea cu asiaticii de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Ovidiu nu se culcă pe lauri şi se pregăteşte intens pentru marile dueluri care îl aşteaptă.

„O medalie olimpică este visul meu, şi chiar cred că suntem din ce în ce mai aproape de ea. Eu şi Szőcs Bernadette, partenera mea de dublu mixt, care este numărul 1 la ora actuală în Europa, credem în şansa noastră. Cu acest gând intrăm în fiecare zi în sala de antrenament. Este visul suprem al oricărui sportiv să ia o medalie olimpică. Acum, la Jocurile Europene, va fi primul pas către Tokyo, şi sperăm să obţinem biletul direct”, a conchis vicecampionul mondial şi european la tenis de masă.

Etichetat cu: , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis de masa

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26