Clujenii, campioni și la petrecere! Cum au sărbătorit cei de la CFR

Clujenii au demonstrat că se pricep și la altele, nu doar la fotbal și că sunt competitivi și atunci când vine vorba de petreceri.

După un sezon lung și epuizant, jucătorii în frunte cu Dan Petrescu au mai găsit energie să sărbătorească cel de-al doilea titlu consecutiv câștigat în Liga 1. Și ce chef au făcut!

Campionii, însoțiți de iubite sau soții, și-au dat întâlnre la un local din Cluj și până în zorii zilei de luni au „stat pe baricade”. Au curs râuri de șampanie, iar cei mai talentați dintre ceferiști și-au etalat mișcările pe ringul de dans.

La început, petrecerea a fost încălzită de Marcel Pavel, apoi lucrurile s-au încins pe melodii mai ritmate.

„E normal să vină și distracția acum, după cât am muncit în sezonul acesta. De mâine sunt în vacanță, nici nu mai contează meciul cu FCSB pentru mine. Pentru rivali e greu de digerat” – George Țucudean, fotbalist CFR Cluj.

Jucătorii nu au scăpat din ochi trofeul, care a fost „plimbat” de la o masă la alta pentru fotografii.

Dan Petrescu a fost sufletul petrecerii, el fiind cel care a dat tonul la buna dispoziție și i-a atras pe toți pe ringul de dans. Cu mic, cu mare, de la patron la jucători, toți ceferiștii s-au distrat de minune la petrecerea dată în cinstea lor.

 

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26