EXCLUSIV / Laszlo Balint: „Ne oferă liniște poziția din clasament, dar vrem mai mult”

Laszlo Balint, antrenorul echipei Metaloglobus București, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre victoria obținută pe terenul celor de la CS Balotești, scor 3-0 în cadrul etapei cu numărul 33 din Liga a II-a.

Gruparea din capitală ocupă locul 9 în clasamentul eșalonului secund, dar tehnicianul rămâne precaut și este de părere că echipa sa nu este încă salvată de la retrogradare.

„Sunt trei puncte extrem de importante pentru noi și prin prisma situației din clasament, dar și pentru că am reușit să legăm două victorii. Am învățat din greșelile pe care le-am făcut la Brăila. Au fost două meciuri asemănătoare, atât din punct de vedere al adversarului, cât și al suprafeței de joc. Suntem mulțumiți că lucrurile pe care le exersăm la antrenamente se materializează în jocurile oficiale.

Încercăm să tratăm fiecare meci la fel de serios. Deja ne gândim la meciul cu Pandurii, pentru că suntem convinși că ne va aștepta o partidă complicată. Vom trata meciul așa cum le-am tratat pe toate celelalte. Vom încerca să câștigăm și jocul respectiv. Într-adevăr, ne oferă liniște poziția din clasament și punctele câștigate, dar vrem mai mult. Ne vom liniști cu adevărat când matematic ne vom salva”, a declarat Laszlo Balint, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26