El e Arnold, baschetbalistul surdo-mut care vrea în NBA

Puștiul de 17 ani, legitimat la CSM București, visează să ajungă în Statele Unite ale Americii, în NBA.

De la un an are deficiențe de auz și de vorbire, dar asta nu-l împiedică să-și urmeze destinul. Arnold Stoicescu, 17 ani, joacă baschet de mic și speră ca la un moment dat să evolueze peste Ocean, alături de toate supervedetele sportului său preferat.

În plus, părinții i-au dat și un nume predestinat unui om puternic și luptător -Arnold – iar puștiul legitimat la CSM București vrea să demonstreze că totul este posibil atunci când crezi în tine.

„Ne-a plăcut foarte mult actorul Arnold Schwarzenegger și ne-am dorit ca băiatul nostru să-i poarte numele. I se potrivește perfect, este puternic, determinat și hotărât ca și actorul american” – Diana Stoicescu, mama baschetbalistului Arnold Stoicescu.

Familia îl susține necondiționat, iar părinții și-ar dori la fel de mult ca el să ajungă în Statele Unite ale Americii.

„De mic numai asta visează, să joace în SUA. Nu ne-am putea opune, indiferent ce-și dorește. Pasiunea și focul lui pentru baschet sunt uriașe, de neoprit” – Diana Stoicescu, mama baschetbalistului Arnold Stoicescu.

Citește pe buze indicațiile celor din jur

Arnold Stoicescu joacă meci de meci pentru „tigrii” în campionatul național. CSM București a ajuns în fazele finale ale competiției și a terminat sezonul pe locul cinci.

La ședințele de pregătire și la meciuri este extrem de atent la schemele indicate de antrenor și le citeste pe buze colegilor atunci când i se comunică ceva. În plus, în timpul partidelor se focusează doar la joc, și, din acest motiv a fost, de multe ori, decisiv pentru CSM.

„Faptul că nu aude îl ajută uneori, nu este deloc deranjat de scandările din tribune, pentru el astfel de lucruri nu există, așa că în timpul meciului este concentrat doar la joc și reușește să marcheze în momente cruciale pentru echipă” – Diana Stoicescu, mama baschetbalistului Arnold Stoicescu.

Oficialii clubului îl văd ca pe un model

Conducerea Clubului Sportiv Municipal din București a sprijinit din prima clipă decizia de a-l transfera pe puștiul baschetbalist la echipă. Nu a contat nimic în afară de ceea ce poate face el pe teren, și, în cel mai scurt timp, Arnold a devenit un model pentru ceilalți și nu numai.

„L-am adus pentru că merită, este unul dintre copiii buni pe care-i avem, chiar dacă el nu beneficiază de darul de a vorbi și a auzi. Este un copil cuminte, se pregătește intens, poate mai intens decât ceilalți ținând cont de faptul că atenția lui distributivă trebuie să fie mult peste cea a colegilor lui de echipă. Este un model și toată lumea ar trebui să aprecieze ceea ce face el. Are și un nume predestiant unui om puternic, cu psihic bun, dornic de a face performanță” – Sorin Rudeanu, șef secție baschet CSM București.

„Mi-aș dori ca toate cluburile dn țară să se implice mult și să atragă tinerii cu dizabilități, pentru că numai așa putem produce o schimbare. Noi, CSM București, începem să devenim un exemplu și aș provoca și alte echipe să se implice în acțiuni de CSR. Am văzut cum colegii lui Arnold au grjiă de el și creează unitate, iar acest lucru m-a bucurat enorm. Când am auzit cum îl cheamă am rămas plăcut surprins, am văzut că are un caracter puternic și mi-a plăcut motivația lui și felul în care se poartă cu el coechipierii” – Ionuț Aron, director general adjunct CSM București.

Etichetat cu: , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Baschet

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26