Sergiu Hanca nu s-ar mai întoarce la Dinamo: „Am fost fericit în Polonia din primul moment”

Unul dintre jucătorii iubiți cândva de către fanii lui Dinamo a rămas cu un gust amar și nu s-ar mai întoarce în „groapă”.

Transferat în această iarnă la Cracovia, în Polonia, Sergiu Hanca a dezvăluit că nu ar mai reveni la Dinamo. „În momentul de față, nu m-aș mai întoarce. Am multe de făcut aici, în Polonia”, a spus Sergiu Hanca, potrivit GSP.

Întrebat de ce crede că fosta sa echipă nu reușește să iasă din criză, Hanca a răspuns fără să stea pe gânduri: „Din cauză instabilității”.

Îi merge bine în Polonia și este încântat de faptul că suporterii au fost alături de el încă de la început: „Am fost fericit din primul moment al sosirii mele în Polonia, uimit de cât de bine am fost primit. Sunt foarte respectat și apreciez acest lucru. Avem aici și o comunitate de români, suporteri ai Cracoviei, care au ținut să ne cunoască, pe mine și pe Cornel Râpă. Au organizat o întrevedere, a fost fain, am petrecut timp cu ei și le-am răspuns la toate întrebările”.

Totuși, fotbalistul în vârstă de 26 de ani urmărește în continuare parcursul dinamoviștilor în Liga I și are încredere că Mircea Rednic va face treaba bună în „Ștefan cel Mare”: „Atunci când am timp, urmăresc campionatul nostru. De această data, Dinamo este într-o reconstrucție generală și cred că nea Mircea Rednic o să reușească tot ce-și propune”.

Etichetat cu: , , ,
Postat în Campionate externe, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26