Contra își laudă elevii pentru victoria clară cu Feroe: „Băieţii s-au liniştit după ce au dat primul gol, mă bucură atitudinea lor!”

Naţionala României a obţinut prima victorie în preliminariile Euro 2020, 4-1 cu Feroe, iar selecţionerul Cosmin Contra a recunoscut că jucătorii săi au început uşor precipitaţi partida de la Cluj-Napoca.

„Aveam nevoie în această seară de jucători pe benzi ofensivi, dar şi de mijlocaşi care intră în interior şi eliberează spaţii. Am jucat cu cu două vârfuri şi, deşi am intrat precipitaţi, am avut apoi limpezime. Băieţii s-au liniştit după ce au dat primul gol, mă bucură atitudinea lor. Au înţeles că trebuie să stăm în jumătatea adversă.

A fost o seară bună, mă bucur pentru cei doi atacanţi, că au reuşit să marcheze, dar şi pentru Cipri, care a dat gol la el acasă. Am avut foarte multe probleme, şi Săpunaru s-a accidentat. Şi Paul Anton a simţit o durere zilele trecute şi azi a făcut nişte teste şi nu a putut juca. Sper ca în iunie, cu Norvegia să nu mai fie la fel”, a spus Contra la finalul partidei, la ProTV.

Principalele adversare ale naţionalei României în lupta pentru calificare, Norvegia şi Suedia, au terminat la egalitate, scor 3-3, la Oslo. Un rezultat care îl mulţumeşte pe selecţionerul „tricolorilor”.

„Se pare că am avut puţin noroc. Am înţeles că a fost un meci nebun la Oslo. Acum, meciul din Norvegia devine foarte important pentru noi. Trebuie să scoatem măcar un egal, pentru a ne continua drumul spre Euro”, a precizat Cosmin Contra.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Euro 2020, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26