Simona Halep a anunțat la Miami numele noului său antrenor!

Simona Halep are un nou antrenor. Sportiva noastră le-a dezvăluit jurnaliștilor de la Miami că Daniel Dobre va fi antrenorul cu normă întreagă cu care fostul lider WTA va lucra începând cu turneul din Florida, acolo unde acesta se află deja.

Anunțul a fost făcut de cunoscutul jurnalist Ben Rothenberg pe contul personal de Twitter. „Simona Halep a confirmat că și-a angajat un nou antrenor cu normă întreagă: Daniel Dobre, un român cu care ea a lucrat în trecut”, a scris Rothenberg.

În vârstă de 50 de ani, Daniel Dobre s-a alăturat astfel trio-ului Teo Cercel – Vasile Antonescu – Andrei Cristofor. El o va pregăti pe Simona Halep, după scurta colaborare a numărului 3 WTA cu belgianul Thierry van Cleemput.

Daniel Dobre, poreclit „Brică”, are o poveste de viață extrem de interesantă, scrie Libertatea. Acesta și-a întrerupt brusc cariera de jucător de tenis, pentru a o lua de la zero în antrenorat. Imediat după Revoluție a plecat în Turcia, acolo unde și-a câștigat existența ca antrenor de tenis.

Ulterior, Daniel Dobre a ajuns în Austria, la Salzburg, unde și-a deschis o școală de tenis alături de prietenul său Adrian Marcu și de Gunther Bosch. Ultimul, antrenor de tenis originar din România, a colaborat cu Boris Becker la prima victorie a legendarului sportiv german la Wimbledon, în 1985.

Cei trei au decis să plece apoi în Germania, acolo unde și-au deschis o academie de tenis pe terenul unei foste garnizoane. Daniel Dobre a fost adus în țară de Dinu Pescariu, care l-a numit șef peste toți antrenorii de la clubul său. A apărut în anturajul Simonei mai întâi ca și sfătuitor, în 2013, după ce Adrian Marcu a devenit antrenorul sportivei noastre.

Apoi, colaborarea propriu-zisă s-a desfășurat în intervalul 2015-2017. Daniel Dobre mergea alături de Simona Halep la turnee, atunci când Darren Cahill nu putea să o însoțească pe campioana noastră.

Daniel Dobre s-a aflat și în spatele succeselor obținute de Alexandra Dulgheru, în 2009 și 2010, atunci când sportiva a reușit să câștige singurele titluri WTA din carieră, la Varșovia.

sursa: Digi Sport

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26